Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Raport IUCN: Mai mult de 26.000 de specii de animale din lume sunt acum amenințate

Mai mult de 26.000 de specii de animale din lume sunt acum amenințate, potrivit celei mai recente evaluări, atrage atenția Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (IUCN), un ONG care militează pentru protejarea naturii. Într-o versiune actualizată a ”Listei roşii” a speciilor ameninţate, IUCN a precizat că, mai ales în Australia, toate speciile de reptile sunt de acum considerate ca fiind ameninţate şi că o specie din 14 riscă să dispară pentru totdeauna.

Nouăsprezece dintre speciile aflate anterior pe listă s-au mutat la un nivel mai ridicat de îngrijorare. Acestea includ broasca – Ansonia smeagol – (denumită după personajul Gollum din trilogia Stăpânul Inelelor), care este decimată de poluarea turistică din Malaezia; două tipuri de râme japoneze care sunt amenințate de pierderea habitatelor, dar și de substanțe agrochimice și efectele radioactive din dezastrul nuclear de la Fukushima; și Bartle Frere, o reptilă australiană a cărei habitat s-a diminuat – ca urmare a încălzirii globale.

Din păcate, amenințările nu se limitează numai la creaturi îndepărtate cu nume exotice. Oamenii de știință au atras atenția asupra faptului că pierderea biodiversității reprezintă o amenințare mult mai mare față de schimbările climatice, deoarece diminuează capacitatea Pământului de a furniza aer curat, apă dulce, hrană și un sistem meteorologic stabil.

„Aceast lucru susține teoria că ne aflăm într-o perioadă în care disparițiile au loc într-un ritm mult mai mare decât rata naturală de fond. Punem în pericol sistemele de susținere a vieții planetei noastre și punem în pericol viitorul speciei noastre „, a declarat Craig Hilton-Taylor, șeful unității listei roșii IUCN din Cambridge. „Aceasta este fereastra noastră de oportunitate de a acționa – avem cunoștințele și instrumentele privind ceea ce trebuie făcut, dar acum avem nevoie de toată lumea, guvernele, sectorul privat și societatea civilă să escaladeze acțiunile de prevenire a declinului și a pierderii speciilor”.

Lista roșie a IUCN este compilată cu colaborarea a mii de experți din întreaga lume. Ea include acum 93.577 specii, dintre care 26.197 sunt clasificate ca vulnerabile, critice sau pe cale de dispariție.

Începând cu anul trecut, șase specii au fost declarate dispărute, ajungând în total la 872. Alte 1.700 de specii sunt listate ca fiind critic amenințate, eventual dispărute.

Australia, cea mai vulnerabilă

În total, 975 de specii de reptile din Australia figurează de acum înainte pe Lista roşie, potrivit sursei citate, care a adăugat că marea majoritate a speciilor amenințate au fost endemice în Australia. Populaţia de reptile din Australia, care au evoluat în izolare pe această insulă, reprezintă aproape 10% din totalul speciilor de reptile de pe Terra.

Dintre speciile invazive, pisicile sălbatice din Australia ucid aproximativ 600 de milioane de reptile în fiecare an.Grassland Earless Dragon, o şopârlă de mici dimensiuni, vânată intens de aceste pisici, a fost transferată din categoria vieţuitoarelor vulnerabile în categoria celor ameninţate pe Lista roşie întocmită de IUCN.

O altă specie invazivă care amenunță reptilele din Australia este broasca de trestie, cea mai mare specie de broască din lume, originară din America Centrală şi America de Sud. Această broască, este dotată cu glande veninoase cu care îşi ucide prădătorii, a fost introdusă în Australia în 1935 pentru a lupta contra gândacilor care devastau culturile de trestie de zahăr.

Broasca s-a dovedit ineficient împotriva acelor insecte, însă, în schimb, a fost catastrofală pentru mai multe reptile, precum varanul Mitchell, o specie semi-acvatică, inclusă de acum înainte în categoria vieţuitoarelor ameninţate critic.

”Introducerea broaştelor de trestie a determinat în anumite regiuni dispariţia a aproape 97% din populaţia de varani”, a precizat raportul IUCN.

Reptilele Australiei au fost deosebit de vulnerabile la broaște, deoarece nici o specie nativă de pe continent nu produce aceleași toxine.

Modificările climatice reprezintă, de asemenea, o ameninţare pentru reptile, în special pentru o şopârlă cu coadă lungă (Bartle Frere cool-skink), care trăieşte doar pe piscurile muntelui Bartle Frere, cel mai înalt lanţ muntos din statul australian Queensland.

IUCN a avertizat că o creştere cu 1 grad Celsius a temperaturii ”ar provoca, cel mai probabil, dispariţia a 50% din totalul populaţiei acestei şopârle în următorii 30 de ani”.

spot_img

Ultimele știri