Luxemburg va interzice glifosatul până la sfârşitul anului 2020, o premieră în Europa

in Biodiversitate, Business 26 January 2020 375 Views

Luxemburg va deveni prima ţară din Uniunea Europeană care va interzice controversatul erbicid  glifosat pe teritoriul său până la sfârşitul anului 2020, cu o primă etapă la 1 februarie, a anunţat ministrul luxemburgez al Agriculturii Romain Schneider.

Până la 31 decembrie 2020, produsele fitosanitare pe bază de glifosat vor fi interzise pe teritoriul Luxemburgului, în conformitate cu un acord guvernamental din 2018.

Interdicția face ca Luxemburgul să fie țară pionier în Europa, precum și prima țară care să ia o măsură atât de decisivă, deoarece interdicția precede limita fixată de UE cu doi ani (15 decembrie 2022).

Este “un pas decisiv în cadrul unui demers durabil care satisface ambiţiile de a utiliza produse fitosanitare moderne care respectă mediul”, a declarat ministrul agriculturii Romain Schneider, într-un comunicat.

Procesul de interzicere are loc în trei faze: retragerea autorizaţiei de punere pe piaţă la 1 februarie, un termen limită pentru vânzarea stocurilor până la 30 iunie, şi apoi o perioadă de graţie pentru utilizarea produselor până la 31 decembrie 2020.

De fapt, aproape 60% din fermele din Luxemburg au renunţat deja la glifosat, potrivit guvernului luxemburghez, care a instituit la sfârşitul anului 2019 un sistem de compensaţii pentru o mie de ferme active din această mică şi prosperă ţară cu 600.000 de locuitori.

Riscurile expunerii la erbicide pe bază de glifosat se întind pe mai multe generații

Fermierii deja pregătiți să renunțe la glifosat vor fi subvenționați de către stat, la un nivel de 30 de euro pe hectar pentru terenurile arabile, 50 de euro pe hectar pentru terenurile viticole și 100 de euro pe hectar pentru terenurile destinate pomiculturii. Un număr de utilizatori – 592 în total – s-au angajat să facă acest lucru până la sfârșitul anului.

Luxemburgul speră să “producă un efect semnificativ în întreaga Uniune Europeană, ştiind că alte ţări precum Austria au făcut paşi similari”, a declarat Romain Schneider.

În Austria, utilizarea erbicidului ar fi trebuit interzisă la începutul anului 2020, însă guvernul a făcut un pas înapoi în decembrie 2019, motivând un viciu de procedură.

Licenţa de utilizare a glifosatului în Uniunea Europeană este valabilă până la 15 decembrie 2022, iar soarta acesteia este dezbătută în multe ţări.

La jumătatea perioadei, ambiția Luxemburgului este de a-și reduce dependența de cele mai periculoase produse fitosanitare cu 30% pentru 2025 și utilizarea produselor farmaceutice în agricultură și viticultură cu 20% pentru 2030.

În luna ianuarie, ministrul franceez al agriculturii, Didier Guillaume, a declarat că Franța va renunța la 80% din glifosatul utilizat până în 2021.

Dezvoltat de Monsanto, glifosatul este o substanță extrem de controversată, fiind asociată cu cancerul și alte probleme de sănătate. Oamenii de știință au găsit glifosat în numeroase produse, cum ar fi cereale pentru copii sau miere. Conform unui studiu recent, glifosatul are efecte negative asupra sănătății chiar și în cantități considerate sigure.

După ce a preluat Monsanto anul trecut, Bayer a fost implicat într-un val de procese care susțineau că erbicidul cauzează cancer.

În ultima perioadă, ecologiștii și oamenii de știință din întreaga lume au atras atenția asupra situației critice în care se află insectele și asupra impactului acestui declin asupra biodiversității.

În vara anului trecut, 20 de primari francezi au interzis glifosatul în municipalitățile lor, sfidând guvernul care ia acum măsuri legale pentru a impune o legislație națională ce permite continuarea utilizării erbicidului.

Comentarii

comentarii