Marea Britanie ramane in urma cu energia regenerabila

Panouri solare au fost instalate ieri pe acoperisul primariei din Londra. Marea Britanie nu si-a stabilit inca obiectivele in ce priveste procentul de energie obtinuta din surse regenerabile precum soarele sau vantul pana in 2020, dar reprezentantii domeniului industriilor se tem de o lipsa de ambitie, informeaza Reuters.

Liderii Uniunii Europene au semnat in martie un acord care prevede un procent obligatoriu de 20% din energia totala produsa ca venind din surse regenerabile pana in 2020, pentru a combate schimbarile climatice, dar nu a hotarat cum va fi impartita aceasta tinta intre statele membre.

Discutii aprinse pe aceasta tema vor avea loc inaintea unei decizii care trebuie luata in ianuarie, iar reprezentantii industriei energiei regenerabile se tem ca Marea Britanie va tinti obiective prea putin ambitioase.
"In Marea Britanie exista o atitudine exceptional de sceptica in ce priveste energiile regenerabile", a declarat Leonie Greene, purtatorul de cuvant al Asociatiei Energiei Regenerabile din Marea Britanie.

Energia regenerabila contribuie mai putin la incalzirea globala, dar este mai scumpa decat cea conventionala, precum petrolul sau carbunele.

Greene a prezentat date care arata ca Marea Britanie a obtinut doar 1,8% din totalul energetic – pentru incalzire, transporturi si electricitate – din surse regenerabile, fata de media europeana de 6,7%.

"Am semnat pentru un obiectiv de 20%, nu ne-am schimbat pozitia", a declarat un purtator de cuvant al guvernului britanic. "Acum ne aflam in stadiul de a decide cum vom atinge aceasta tinta", a mai spus acesta.

Marea Britanie a declarat, in mai, ca politicile actuale permit obtinerea unui procent de 5% din totalul energetic din surse regenerabile pana in 2020, iar, potrivit unor documente publicate de The Guardian, oficialii britanici estimeaza ca dublarea acestui procent va costa Marea Britanie 8,99 miliarde de dolari anual pana in 2020.

Potrivit documentului, Marea Britanie ar fi in favoarea unei abordari flexibile a temei, prin implementarea unui mecanism prin care platesti pe altcineva sa instaleze energia regenerabila in numele tau.

Comisarul European pentru Energie, Andris Piebalgs, s-a declarat adeptul unei astfel de strategii, in cadrul careia tarile mai bogate din UE ar putea investi in energia regenerabila din tarile membre mai noi, si in marea majoritate ex-comuniste.

Foto: Reuters

spot_img

Ultimele știri