Împotriva poluării: din 2040, Marea Britanie interzice vânzarea de vehicule noi pe benzină și motorină

Guvernul condus de Theresa May a anunțat că vânzările de autovehicule noi pe combustibili fosili vor fi interzise din 2040, informează BBC. Inițiativa face parte din setul de măsuri prin care Marea Britanie luptă împotriva poluării.

vehicule
foto: wikimedia commons

Anunțul vine în contextul în care, în urmă cu trei săptămâni, Franța a anunțat o măsură identică: până în 2040 va interzice comercializarea mașinilor alimentate de combustibili fosili. Decizia vine în sprijinul măsurilor convenite în 2015 în cadrul Acordului Climatic de la Paris.

În plus, Executivul va pune la dispoziție un fond de 255 de milioane de £, prin care să ajute autoritățile locale să rezolve problema poluării. Măsuri precum modificarea schemelor rutiere și taxarea vehiculelor poluante ar putea fi aplicate, dacă efectele sunt insuficiente.

Totuși, măsura prin care se vrea interzicerea mașinilor pe combustibili fosili nu include și o strategie de casare pentru vehiculele vechi, susțin jurnaliștii britanici. Guvernul va oferi sprijin direct consiliilor locale, un fond de 40 de milioane de £, fiind pus la dispoziție în scurt timp.

Citește și: Din 2019, modele noi de mașini Volvo vor fi doar electrice și hibride

Autoritățile locale pot folosi fondurile primite pentru mai multe tipuri de măsuri, de la modificarea traseelor rutiere, implementarea de noi tehnologii și până la încurajarea locuitorilor să folosească mai mult transportul în comun. Dacă aceste măsuri nu vor fi de ajuns, Guvernul a anunțat că următoarele vor fi taxarea mașinilor care vor să intre în zonele intens circulate.

Citește și: Studiu: dacă ocolești străzile principale, expunerea la poluare scade cu jumătate

Planurile Guvernului pentru un aer mai curat au fost făcute publice după ce acesta a fost obligat prin hotărâre judecătorească. Inițial, Executivul a vrut să amâne publicarea planului până la următoarele alegeri generale.

spot_img

Ultimele știri