Îți duci copilul până la porțile școlii cu mașina? Plătești amendă

in Poluare 8 September 2017364 Views

În Marea Britanie, părinții care își duc copiii până la porțile școlii cu mașina ori care parchează sau staționează în apropiere de școli riscă, în unele cazuri, să plătească amenzi care ajung și până la 130 de lire. Măsura face parte din planul mai multor consilii administrative de pe tot teritoriul Marii Britanii, prin care vor să lupte împotriva poluării și să asigure siguranța rutieră.  

mașini

foto: Wikimedia commons

Odată cu începerea școlilor și universităților, mai multe administrații locale din Marea Britanie pregătesc măsuri prin care să prevină parcarea în imediata apropiere a porților școlilor, potrivit The Guardian. Pentru a identifica părinții care încalcă regulile, vor fi folosite sisteme de monitorizare video și dispozitive mobile de monitorizare a mașinilor.

„Știm că majoritatea oamenilor sunt conduc responsabil, dar situația este adesea haotică în apropierea școlilor, atunci când copiii sunt aduși sau luați de acolo. Scopul străzilor din apropierea școlilor este să creeze un mediu mai sigur, mai plăcut pentru oricine.”, a declarat Ted Richards, membru al cabinetului, responsabil cu transportul și autostrăzile.

Alte măsuri prevăd închiderea străzilor din imediata apropiere a școlilor din cauza condițiilor de trafic care se creează dimineața. În alte cazuri, pentru că trec cu mașina prin zonele restricționate, părinții ar putea plăti amenzi de 130 de £ (141 €). Mai există și cazuri în care autoritățile locale îi vor amenda pe părinții sau îngrijitorii care lasă motoarele mașinilor pornite, în timp ce staționează.

În districtul West Midlands, din centrul Marii Britanii, există un proiect pilot prin care atât la începutul, cât și la sfârșitul unei zi de școală, traficul pe străzile din apropierea acestora este restricționat, astfel încât părinții să nu își mai ducă copiii cu mașina până la porțile instituției.

Sistemul din apropierea școlilor, care îi identifică pe cei care încalcă regulile, poate să scaneze numerele de înmatriculare ale vehiculelor care trec prin zona restricționată. Cei care nu au permis de trecere, din această categorie sunt excluși rezidenții, vizitatorii lor sau curierii, trebuie să plătească o amendă de 130 de £. Dacă suma este plătită în două săptămâni, atunci scade la 65 de £.

Citește și: Parisul declară 2017 ”anul bicicletei”

Comentarii

comentarii