Noile mașini vândute în Europa ar putea avea limitatoare de viteză începând cu 2022

Noile mașini vândute în Uniunea Europeană ar putea avea limitatoare de viteză pentru a împiedica în mod automat șoferii să depășească limita de viteză, conform unei noi directive ale Comisiei Europene care prevede mai multe măsuri de siguranță ce vor fi aplicate începând cu 2022, dacă sunt aprobate de Parlamentul European.

Printre măsuri se numără și implementarea sistemelor automate de frânare de urgență și a înregistratoarelor de date și adaptarea vizibilității camioanelor pentru a vedea cicliștii și pietonii din jurul vehiculelor.

Pachetul de măsuri trebuie să fie ratificat de către Parlamentul European, cel mai probabil în luna septembrie.

Limitatorul de viteză, numit sistem de asistență inteligentă pentru controlul vitezei (ISA) utilizează date GPS și camere care recunosc indicatoarele auto de pe traseu pentru a detecta limitele de viteză. Atunci când limita de viteză este depășită, sistemul va atenționa șoferul, apoi va încetini în mod automat vehiculul.  

Cu toate acestea, șoferii vor putea să anuleze efectul dispozitivului prin apăsarea îndelungă a pedalei de accelerație.

Campaignerii au descris directiva ca fiind unul dintre cei mai semnificativi pași înainte pentru siguranța rutieră din ultimii 50 de ani și au declarat că ar putea salva 25.000 de vieți până în 2037.

„Au existat doar câteva momente în ultimii 50 de ani care ar putea fi descrise ca pași mari înainte către siguranța rutieră în Europa. Introducerea obligatorie a centurilor de siguranță a fost unul, iar primele standarde de siguranță ale UE, aprobate în 1998, au fost altul. Dacă acordul de seara trecută va primi în mod formal undă verde, va reprezenta un alt moment ca acesta, prevenind 25.000 de decese în decurs de 15 ani de la implementare.”, a declarat Antonio Avenoso, director executiv al Consiliului European pentru Siguranța Transporturilor.

Volvo a devenit recent primul producător auto care a anunțat că va limita viteza tuturor mașinilor noi la 180 km/h.

spot_img

Ultimele știri