Mașinile cu motoare pe benzină ar putea polua cu 50% mai mult în viitor

Potrivit draftului unui proiect de lege european obținut de jurnaliștii The Guardian, mașinile noi cu motoare pe benzină vor avea voie să genereze cu 50% mai multe emisii toxice decât permite legislația actuală.

mașinile poluare

 

Se pare că schimbarea legislației europene în vigoare este cerută de aproape întreaga industrie auto din Uniunea Europeană și Marea Britanie. Producătorii susțin că măsurătorile emisiilor sunt inexacte. De aceea, au cerut creșterea nivelului permis chiar și cu 300%. În forma actuală a draftului consultat de The Guardian, parlamentarii ar propune limite cu 50% mai mari.

ONG-urile de mediu se declară revoltate. Acestea susțin că integrarea unui filtru care nu costă mai mult de 25 de euro ar reduce drastic emisiile. Florent Grelier, inginer din cadrul organizației Transport and Environment (T&E), a avertizat asupra impactului pe care adoptarea legislației l-ar avea asupra populației:

Dacă guvernele și Comisia Europeană nu stabilesc proceduri stricte de testare, pentru a proteja industria de propria incapacitate de a vedea pe termen lung, în câțiva ani vom înregistra niveluri din ce în ce mai crescute ale particulelor care omoară prematur cetățenii.

Cât de nocive sunt emisiile mașinilor

Particulele provenite din industria transporturilor sunt responsabile pentru 600.000 de decese premature anual, la nivelul Europei. Cei mai afectați sunt copiii și bătrânii, iar cele mai frecvente afecțiuni sunt cele de inimă și plămâni. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, costurile poluării ajung la 1.6 trilioane de euro în fiecare an.

În cazul mașinilor cu motoare diesel, producătorii sunt obligați să respecte limite impuse la nivel european. Regulile nu se aplică însă și pentru sectorul mașinilor cu motoare cu injecție directă pe benzină. Acestea reprezintă 40% din ceea ce se pune pe piață. Filtrele le-ar putea reduce emisiile la jumătate, la costuri de doar 25 de euro per mașină. Producătorii susțin însă că obligativitatea instalării lor încalcă principiul libertății de a alege tehnologiile folosite.

După scandalul Dieselgate, statele au cerut în mod oficial înăsprirea legislației privind poluarea. Germania, de exemplu, a propus impunerea producătorilor de mașini de a face publice tehnologiile utilizate de motoare în condiții de condus dificile. În realitate, însă, producătorii par să câștige bătălia.

spot_img

Ultimele știri