Master planul pentru sistemul de management integrat al deșeurilor din București, supus dezbaterii publice la sfârșitul lunii aprilie

Printre măsurile cuprinse în Master planul pentru sistemul de management integrat al deșeurilor din Municipiul București se numără valorificarea energetică a deșeurilor, implementarea unui sistem de gestionare a deșeurilor din construcții, precum și impunerea colectării selective prin noul Plan Urbanistic General. 

Primăria Municipiului București va lansa în dezbatere publică, la finalul lunii viitoare, Master planul pentru sistemul de management integrat al deseurilor privind procesarea, tratarea și valorificarea deșeurilor. Documentul are ca obiective majore implementarea unui sistem de tratare și valorificare energetică a deșeurilor municipale, revizuirea studiului de fezabilitate privind gestionarea deșeurilor din construcții și demolări, precum și realizarea unui studiului de fezabilitate privind tratarea deșeurilor periculoase (inclusiv medicale) generate în Municipiul Bucuresti. În elaborarea acestui master plan se va ține cont și de stațiile de procesare ale deșeurilor cu capital privat, care sunt deja functionale sau care se vor operationaliza în perioada următoare. În cadrul unei economii circulare, este necesar un management integrat al deșeurilor, prin eforturi conjugate ale autorităților locale și centrale, a societății civile, dar și a cetățenilor”, a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Fonduri europene pentru un sistem de tratare și valorificare energetica a deșeurilor

Gabriela Firea a anunțat ca reprezentanții primăriei lucrează, împreună cu experții Jaspers, la documentația în vederea obținerii finanțării pentru ”Sistemul de tratare si valorificare energetica a deseurilor municipale din Municipiul Bucuresti”, proiect care va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020. Suma prevazută va fi de 180.000.000 Euro.
În acest moment sunt analizate, la nivelul Primăriei Capitalei, primăriilor de sector și Ministerului Mediului, trei variante de lucru pentru a fi stabilit numărul stațiilor de valorificare energetică a deșeurilor de mare capacitate care să deservească municipiul București și localitățile limitrofe, precum și numărul instalațiilor de biodigestie. În alegerea variantei optime de lucru se va tine cont atât de specificitățile sectoarelor, care diferă ca număr de locuitori, cantitate de deșeuri și poziționare strategică în raport cu CET-urile, cât și de corelarea cu strategia termoenergetică a Capitalei”, a explicat primarul Capitalei.

Astfel, potrivit declarațiilor acesteia, opțiunele cuprind o singură staţie de valorificare energetică pentru întregul oraș, două astfel de stații pentru câte trei sectoare sau trei astfel de stații pentru câte două sectoare. 

O altă măsură privind gestionarea eficientă a deșeurilor din Capitală va fi facilitarea colectării selective, care va fi prevăzută în Planul Urbanistic General, document strategic care este în curs de elaborare. Acesta va cuprinde prevederi clare pentru toți dezvoltatorii imobiliari, care vor avea obligația de a dota corespunzator pentru colectarea selectivă toate noile ansambluri rezidențiale, cu containere îngropate sau semiîngropate.

spot_img

Ultimele știri