Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Oamenii de știință au creat un material care absoarbe petrolul din apă

Oamenii de știință au conceput un polimer care absoarbe petrolul din apă și ar putea fi folosit în zonele afectate de  scurgeri petroliere.

material scurgeri petrol

Polimerul este făcut din sulf și ulei de gătit din rapiță. Materialul acționează ca un burete și absoarbe țițeiul și motorina din apă. Poate fi stors pentru a elimina petrolul, apoi refolosit.

Studiul făcut la Universitatea Flinders din Australia este un proiect comun cu oameni de știință de la Universitatea Cambridge și Institutul de Medicină Moleculară din Portugalia.

Noul polimer ar potențialul de a fi mai ieftin și mai sustenabil decât uneltele de curățat actuale, cum ar fi spuma poliuretanică și fibrele din polipropilenă, după cum a explicat Justin Chalker, autor principal al studiului.

„Scopul nostru este ca acest material să fie folosit la nivel global. Este ieftin, și am vrea să fie folosit în zone ale lumii cum ar fi bazinul Amazonului în Ecuador și Delta Nigerului, care nu au acces la soluții pentru scurgerile petroliere.”

Cercetătorii colaborează cu ingineri și agenții guvernamentale în încercarea de a produce materialul la scară largă. Polimerul va fi testat pe teren în cursul anului viitor.

elefant.ro

Conform International Tanker Owners Pollution Federation, în jur de 7.000 de tone de petrol brut au fost deversate în oceane anul trecut. În 2010, explozia BP Deepwater Horizon a dus la deversarea a 4.9 milioane de barili de petrol brut în Golful Mexic, fiind considerată cea mai mare scurgere de petrol din istorie.

La începutul acestei luni, orașul indonezian Balikpapan a declarat stare de urgență după ce scurgeri de petrol au afectat o zonă de 13.000 de hectare, afectând ecosistemele și comunitățile de pe coastă.

spot_img

Ultimele știri