McDonald’s refuză să renunţe la paiele din plastic în localurile sale

Paiele din plastic vor fi folosite în continuare la băuturile carbogazoase oferite de McDonald’s după ce gigantul american de fast-food a respins săptămâna trecută un prim pas pentru retragerea acestora din localurile sale. La reuniunea acționarilor din cadrul lanțului de fast food, peste 90% din acționarii McDonald’s au votat împotriva propunerii de a nu mai oferi paie de plastic la peste 37.000 de locații din SUA.

Propunerea a venit în urma unei petiții, care a fost elaborată de grupul ecologist SumOfUs. Organizația a început să lucreze la petiție acum un an și a prezentat-o ​​boardului McDonald’s în decembrie 2017. Până la întâlnirea acționarilor, petiția adunase peste 480.000 de semnături, însă doar 7,65 % dintre acţionari au sprijinit măsura după ce compania a supus la vot propunerea, deşi McDonald’s a precizat că acţionează pentru găsirea de alternative plasticului.

Consiliul de administrație al McDonald’s s-a opus acestei idei, argumentând că abandonarea paielor din plastic ar duce la distrugerea inutilă a banilor din alte inițiative de mediu aflate în prezent în curs de desfășurare, a anunțat The Orange County Register la începutul acestei luni.

„Continuăm să lucrăm pentru găsirea unei soluții mai durabile pentru paiele din plastic la nivel global”, a declarat McDonald’s într-o declarație emisă luni. „Între timp, am adoptat paie compostabile pe anumite piețe pentru a respecta reglementările, în timp ce lucrăm cu experții în domeniul ambalajelor pentru a dezvolta un răspuns prietenos față de planetă, eficient din punct de vedere al costurilor pentru toate restaurantele McDonald’s”.

La începutul acestui an, McDonald’s a anunțat că va înlocui paiele de plastic cu cele din hârtie în Marea Britanie și unele restauranete din Belgia. Pe lângă eliminarea treptată a materialelor plastice, aceste locaţii vor oferi paie numai la cerere. Clienții vor trebui să ceară paiul şi nu să îl ridice singuri din zona caselor.

Deși paiele din plastic reprezintă o mică parte din totalul deșeurilor de plastic generate de oameni, acestea sunt mai susceptibile de a fi lăsate în afara sistemelor de reciclare și prezintă un pericol mai mare pentru animalele marine decât multe alte produse din plastic.

În România, McDonald’s sau alte mari lanţuri de tip fast food nu au anunţat până în prezent că au vreun plan în ceea ce priveşte înlocuirea paielor de plastic. De fapt, până acum doar clubul Expirat din Bucureşti a luat decizia să renunțe la paiele din plastic pentru a proteja mediul înconjurător. Aceeași decizie va fi luată săptămâna și pentru Expirat Vama Veche și, într-un viitor apropiat, pentru Energiea, cele trei locații având aceiași proprietari.

Mai mult decât atât, pe barul lung, în locul unde ar fi trebuit să fie paiele, lângă șervețele, clienții pot găsi niște flyere înguste, ca niște semne de carte, pe care scrie: „#farapaie” și „Consumul excesiv de plastic dăunează grav planetei”. În plus, cei care cereau detalii suplimentare sau întrebau unde este paiul din băutura lor, primeau o insignă cu #farapaie și „I don’t suck” (inspirată din campania Strawless Ocean) și aflau toate informațiile necesare.

În SUA se folosesc în fiecare zi aproximativ 500 de milioane de paie din plastic, potrivit datelor compilate de către Better Alternatives Now List 2.0. McDonald’s este cel de-al doilea mare producător de deșeuri de paie, al doilea fiind la Starbucks. Deși SumOfUs nu a atacat încă utilizarea de paie din plastic Starbucks, reprezentanţii organizaţiei spun că lucrează cu alte ONG-uri de mediu pentru a îndemna Starbucks să producă cupe complet reciclabile.

spot_img

Ultimele știri