McKinsey & Company: Nivelul zero de emisii nete poate fi realizat, în UE, cu un cost net zero, până în 2050

McKinsey & Company a publicat raportul Europa Net-Zero: Căi de decarbonizare și implicații socio-economice, care arată ce ar fi necesar pentru ca Uniunea Europeană să își atingă obiectivul de zero emisii nete de carbon până în 2050. Raportul constată că există o caleeficientă în privința costurilor și fezabilă pentru a atinge obiectivele de emisii ale UE. Aceasta are un cost net zero și ar crea 5 milioane de locuri de muncă. Analiza a cuprins zece regiuni în care au fost împărțite cele 27 de țări UE. România figurează în grupul de state din Europa de Sud-Est, alături de Bulgaria și Grecia.

Image by Colin Behrens from Pixabay

Atingerea obiectivelor UE privind schimbările climatice la nivelul întregii Uniuni ar avea un cost mai mic decât îndeplinirea lor la nivelul fiecarui stat membru, conform raportului McKinsey. Pentru a atinge obiectivele UE la timp, sectoarele economice care generează emisii ar trebui să și le reducă simultan. Modificările ar necesita o reconfigurare fundamentală a sistemului energetic și a practicilor de utilizare a terenurilor. Cea mai mare parte a tehnologiei necesare pentru a atinge nivelul zero de emisii nete este deja disponibilă, dar este esențial ca procesul de inovare tehnologică să continue.

Există multe căi posibile de reducere a emisiilor. Raportul nostru descrie un scenariu eficient din punctul de vedere al costurilor și ilustrează acțiuni specifice, fezabile, care ar permite UE să își atingă obiectivele de reducere a emisiilor”, a declarat Hauke ​​Engel, partener în cadrul Sustainability Practice din cadrul McKinsey, care cooordonează proiectele McKinsey privind schimbările climatice la nivel global.

Studiul McKinsey identifică utilizările optime a peste 600 de mijloace de reducere a emisiilor în 75 de subsectoare și zece regiuni șia evaluat impactul acestora asupra ocupării forței de muncă și a altor factori socio-economici. Analiza a constatat că modalitatea cea mai rentabilă pentru a ajunge la zero emisii nete necesită acțiuni paralele în cinci sectoare-cheie: energie, transport, construcții, industrie și agricultură.

[box type=”info” ]

  • Sectorul energiei ar fi primul care ar atinge obiectivul de zero emisii nete, la mijlocul decadei 2040-2050. Transportul ar atinge obiectivul în 2045, construcțiile – la sfârșitul perioadei 2040-2050, iar industria – în 2050, urmată de agricultură.
  • Până în 2050, consumul de petrol, gaze și cărbune ar scădea cu peste 90%; cererea de energie s-ar dubla; iar sursele regenerabile ar genera peste 90% din necesarul de electricitate, față de 31% în prezent. Gazul ar trebui utilizat ca un combustibil de tranziție în perioada eliminării treptate a cărbunelui. În această privință, țări precum Polonia, Slovenia și România ar trebui să își stabilească o agendă de eliminare graduală a cărbunelui, în timp ce țări precum Germania, care au deja o astfel de agendă, să-și avanseze termenele.
  • Aproximativ 30 de milioane de hectare de terenuri marginale ar putea fi utilizate pentru a produce biomasă.
  • Reducerea emisiilor ar crește costurile operaționale în unele sectoare economice. Cu toate acestea, economiile înregistrate de alte sectoare ar compensa diferența. Dacă aceste costuri și economii s-ar reflecta la nivelul consumatorilor, costul de trai mediu ar scădea ușor pentru gospodăriile cu venituri mici și medii.
  • Atingerea obiectivului de zero emisii nete ar crea 11 milioane de locuri de muncă și ar elimina șase milioane de locuri de muncă până în 2050, ducând la un câștig net de cinci milioane de locuri de muncă. Cele mai multe dintre acestea ar fi în sectorul energetic, respectiv al construcțiilor. Până la 18 milioane de persoane ar putea avea nevoie de instruire și sprijin pentru această tranziție în toată Europa.

[/box]

Scăderea emisiilor la nivel european a fost de 19% între 1990 și 2017, în timp ce în Europa de Sud-Est procentul a fost de peste 50%. Pentru a atinge obiectivele UE propuse pentru 2030 și 2050 este nevoie ca toate țările să facă eforturi mult mai intense de reducere a emisiilor. Având în vedere diferențele geografice importante cu privire la modurile de reducere a emisiilor din Bulgaria, Grecia și România, aceste țări ar putea deveni jucători-cheie în exportul de hidrogen și energie electrică, furnizând energie ieftină în nordul Europei în următoarele decenii. Sperăm că numeroasele alte informații similare pe care le oferă acest raport să ajute liderii din mediul privat și din cel public să ia măsuri decisive și să lanseze proiecte care să reducă emisiile pentru a asigura românilor și europenilor un viitor sănătos și prosper”, a spus Alexandru Filip, Managing Partner al biroului McKinsey & Company din București.

[box type=”info” ]

Decarbonizarea Europei ar necesita o acțiune decisivă din partea părților interesate pentru a accelera tranziția, incluzând:

  • O medie de 800 de miliarde de euro pe an în cheltuieli de capital – aproximativ un sfert din toate cheltuielile de capital la nivelul UE – ar fi necesare pentru trecerea de la tehnologii cu consum intensiv de carbon la unele cu emisii reduse de carbon.
  • Alte 180 de miliarde de euro ar fi necesar să fie investite anual. Această sumă ar fi compensată prin economii în cheltuielile operaționale.
  • Pentru a stimula investițiile ar fi necesare intervenții privind politicile publice. Doar jumătate din investițiile necesare pentru a atinge nivelul zero de emisii nete ar aduce rezultate pozitive pentru părțile implicate.Finanțările guvernamentale de aproximativ 4,9 trilioane de euro ar reduce decalajul. Alternativ, un prețal carbonului de 50 € /tonă de dioxid de carbon echivalent ar face profitabile trei sferturi din investițiile necesare, iar un prețal carbonului de 100 €/tonă de dioxid de carbon echivalent ar face profitabile 85%.

[/box]

Traseul prezentat în raport arată, de asemenea, că atingerea nivelului zero de emisii nete ar putea face Europa independentă din punct de vedere energetic, într-o manieră eficientă, și, probabil, mai încrezătoare în importurile de componente sau materiale pentru tehnologia zero carbon. În același timp, UE are o oportunitate majoră de a accelera cercetarea și dezvoltarea și de a-și păstra poziția fruntașă la nivel global privind nivelul scăzut de carbon.

spot_img

Ultimele știri