Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Unde ar putea bucureștenii să ducă medicamentele expirate

Stericycle România a propus Primăriei Municipiului București o colaborare pentru începerea unui program de colectare a medicamentelor expirate de la consumatorii casnici din București, prin intermediul farmaciilor. Programul ar trebui să aibă două faze: cea de conștientizare a problemei medicamentelor aruncate la întâmplare și cea de colectare a medicamentelor expirate. Reprezentanții companiei susțin că dețin infrastructura, însă problema o reprezintă legislația, care este neclară și nu specifică cine trebuie să suporte costurile. 

medicamente expirate
foto: wikimedia commons

Anunțul a fost făcut de Cosmin Mănăilă, Director Reglemetări din cadrul Stericycle România, în cadrul unei conferințe. În primul rând, susține acesta, trebuie ca populația să conștientizeze problema, întrucât aruncarea medicamentelor expirate la gunoi reprezintă un pericol. După programul de conștientizare, Stericycle vrea să înceapă un proiect pilot de colectare a acestor deșeuri periculoase. Acesta s-ar desfășura pentru o perioadă de maximum șase luni și ar presupune că medicamentele expirate să fie duse de populație la farmacii și preluate de procesatorul de deșeuri.

„Noi am propus și suntem în discuții prin intermediul Camerei de Comerț Româno-Americane din care facem parte. Am adresat PMB o propunere de colaborare pentru conștientizarea populației. Deci, în primul rând, este important să conștientizăm care sunt efectele secundare pe care le producem și să găsim soluții. Și, ulterior, după acestă fază, să putem efectua un proiect pilot pentru a vedea exact cantitățile pe o perioadă de timp determinată, ne gândim la câteva luni, maxim șase, pe anumite zone ale Bucureștiului, pe diverse sectoare sau cu anumite lanțuri farmaceutice”, a declarat Cosmin Mănăilă, Director Reglemetări din cadrul Stericycle România.

Potrivit legislației în vigoare, (Conform Ordinului Ministerului Sănătăţii Nr. 119/2014), medicamentele trebuie duse în obligatoriu la farmacii. Însă, nu întotdeauna medicamentele sunt primite acolo.

Stericycle România se ocupă cu managementul deșeurilor periculoase generate de sectoarele: industrial, farmaceutic, veterinar și medical și dispune de două tehnologii: cea de incinerare ecologică și de sterilizare a acestui tip de deșeuri. În România operează prin opt stații: trei de incinerare și cinci din sterilizare.

România: 1.500 de tone de medicamente, la gunoi în fiecare an

În fiecare an, în România, circa 1.500 de tone de medicamente ajung la gunoi sau în reţeaua publică de canalizare. Potrivit legii în vigoare, la nivelul UE, singura metodă de elimina aceste deșeuri medicale este prin incinerare ecologică.

În acest caz, legislația națională prevede ca medicamentele expirate provenite de la consumatori casnici trebuie să fie duse la farmacii. Mai departe, acestea sunt preluate de operatorii specializați, cu care farmaciile au contracte, și duse la procesator, care le elimină prin incinerare.

Problema este că, spun reprezentanții companiei, legea este neclară când vine vorba de costuri economice. Legea trebuie să se stabilească cine plătește preluarea, transportul și procesarea medicamentelor.  

„Noi facem parte dintr-un grup de lucru la nivelul Ministerului Sănătății, din care fac parte reprezentanți ai Colegiilor Farmaciștilor din România, care încercă să implementeze un sistem (n.r. de colectare a medicamentelor expirate). În primul rând, trebuie să legifereze pentru că, la momentul de față, acolo se află problema”, a mai spus Cosmin Mănăilă.

De exemplu, sucursala companiei din Portugalia colectează medicamentele de la populație printr-un program asemănător. Anual, se colectează acolo 800 de tone de medicamente expirate de la populație de aproximativ 10 mil de locuitori, susțin reprezentanții Stericycle România.

Citește și: Gunoiul, sub lupă. Ce faci cu frigiderul stricat, uleiul folosit și medicamentele expirate

 

spot_img

Ultimele știri