Cum folosești metoda SMART pentru a-ți îndeplini obiectivele de protejare a mediului în 2018

Jumătate din obiectivele pe care ni le propunem la începutul lunii ianuarie nu sunt îndeplinite în decursul acelui an, așa că îți sugerăm să pui în practică metoda SMART pentru a fi sigur că în 2018 faci acțiunile pe care ți le-ai stabilit pentru a proteja mediul.

Cum folosești metoda SMART pentru a-ți îndeplini obiectivele de protejare a mediului în 2018

În prima săptămână din luna ianuarie ne propunem o mulțime de lucruri, toate având ca scop final să fim mai buni, să ducem o viață mai bună. Pentru mulți, protejarea mediului înseamnă o categorie specială, cu o listă lungă ce include renunțarea la plastic, consumarea produselor locale, filtrarea obiectelor vestimentare, mersul de bicicletă etc.

Toate aceste obiective sunt foarte bune, căci duc la o viață sustenabilă, dar cel mai probabil ți le-ai propus și anul trecut, însă fără rezultate spectaculoase. Statisticile spun că jumătate din obiectivele propuse la început de an nu sunt îndeplinite, dintre o treime nu trec nici măcar de luna ianuarie.

În 2018 îți propunem să faci lucrurile puțin altfel, utilizând metoda SMART. Aceasta a fost inventată în 1981 și este un acronim pentru „specific”, „measurable” (măsurabil), „achievable” (realizabil), „relevant” și „time-bound” (limitat în timp).

Specific

Obiectivul tău trebuie să fie cât mai specific posibil, să nu lase loc de interpretări. Dacă vrei să limitezi utilizarea produselor din plastic, menționează concret ce înseamnă asta. Vei renunța total la folosirea plasticului pentru o zi, o săptămână? Sau îți dai voie să folosești produsele din plastic pe care le ai deja acasă, dar fără să mai cumperi altceva?

Măsurabil

Indiferent care este obiectivul tău, formulează-l astfel încât să fie măsurabil. Nu folosi exprimări vagi precum „cât mai des” sau „mai mult”. Ce înseamnă, concret, să mergi cât mai des cu bicicleta, în locul mașinii? Ce-ți propui, de fapt? Să mergi de două ori pe săptămână la serviciu în șa? Să ieși la plimbare seara? Ai o distanță pe care ai vrea să o parcurgi cu o anumită frecvență?

Realizabil

E foarte bine să țintim cât mai sus, dar un obiectiv care nu poate fi realizat în condițiile actuale, cu resursele de care dispui, s-ar putea să te demotiveze și să-ți scadă încrederea în tine. De exemplu, să-ți propui să te muți într-o tiny house anul acesta, deși n-ai bani s-o cumperi și nici măcar de avans la bancă, nu e prea realist. Însă, dacă îți propui să vinzi o parte din lucrurile pe care le ai, ca să duci un stil de viață minimalist, e realizabil.

Relevant

Acum e timpul să te întrebi dacă tu crezi cu adevărat în acel obiectiv sau l-ai ales pentru că ți se pare interesant. Dacă răspunsul e varianta „b”, sunt șanse foarte mari ca în scurt timp să-ți pierzi curiozitatea și entuziasmul. De aceea e foarte important să petreci timp cu tine și să-ți răspunzi sincer de ce îți dorești ca în 2018 să îndeplinești acel obiectiv. Ai nevoie de câteva motivații puternice ca să reziști atunci când, poate, vor apărea provocări sau vei fi tentat să renunți.

Limitat în timp

Ai nevoie de o limită de timp în care să atingi un obiectiv pentru că altfel șansele să tot amâni și până la urmă să renunți sunt mari. Împarte obiectivul mare în unele mici, calculează de cât timp ai avea nevoie pentru fiecare și stabilește un termen limită pentru fiecare pas. Nu uita să te bucuri de fiecare mică victorie!

Dacă nu prea știi de unde să începi și ce obiective privind protejarea mediului să-ți stabilești, îți dăm aici și aici câteva sugestii.

spot_img

Ultimele știri