Ministrul Mediului avertizează: România va rata ţinta de 50% pentru reciclarea deşeurilor la finele anului şi vom plăti penalizări

in Poluare, Slider homepage 26 February 2020 568 Views

România va rata țintele asumate pentru 2020 privind ratele de reciclare pentru deșeurile municipale de 50% şi va plăti penalizări până la remedierea situaţiei, a declarat Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor la Conferinţa Circular 7, organizată de Green Report.

Reciclam oficial doar 13%, iar aproape 70% aruncăm la gropile de gunoi, în condițiile în care pentru unele gropi de gunoi avem deja declanșate proceduri de infringement.

“Din păcate, nu vom atinge ţinta de 50% la sfârşitul anului. Nu reciclăm cât ne-am dori şi nu pentru că nu ar avea cine şi nu ar avea cum, ci pentru că nu prea avem ce. Problema noastră cea mai importantă astăzi este cum toate aceste deşeuri cu o valoare ridicată, în loc să le vedem la gropile de gunoi, ar trebui să ajungă la reciclatori. Am o pasiune pentru păduri, dar nu vreau să vă ascund că am fost la groapa de gunoi de la Boldeşti, din Prahova, apoi am fost la Chiajna, ieri la Glina şi mi se rupe sufletul când văd în aceste depozite imense cantităţi de PET-uri care în mod normal ar putea fi reciclate. Sunt un mare fan al sistemului garanţie-depozit şi sunt convins că vor creşte procentele de reciclare. Dacă nu atingem cotele asumate vom plăti penalizări până la remedierea situaţiei, iar cosul va fi mai mare decât dacă am fi rezolvat problema”, a afirmat Costel Alexe.

El a adăugat că în Bucureşti, gradul de reciclare este de doar 8%, dar că sunt oraşe care au un grad mare de reciclare, precum Buzău şi Baia Mare.

Alexe a apreciat că autorităţile publice locale trebuie să fie mai implicate în privinţa colectării deşeurilor municipale şi că, pe de altă parte, autorităţile de control nu-şi fac treaba aşa cum ar trebui.

“Consider că autorităţile publice locale trebuie să fie mult mai mult preocupate de ceea ce înseamnă colectare separată, nu doar de salubrizare. Astăzi, din păcate, avem această mentalitate doar să facem curăţenie. Trebuie să vă mărturisesc că autorităţile de control din ţara noastră nu-şi fac treaba aşa cum ar trebui şi nu vreau să nominalizez pe nimeni. Dacă Garda de Mediu, dacă APM-urile, dacă AFM-urile ar fi urmărit dacă sunt respectate contractele între autorităţile publice locale şi operatori, dacă ar fi verificat cum operatorii îşi fac treaba, am fi reuşit, numai că toate instituţiile de control ale statului român din subordinea oricărui minister aproape că intenţionat au fost subdimensionate, subfinanţate şi dacă a mai intervenit şi politicul ajungem în situaţia în care nu suntem acolo unde ne-a dori cu toţii. Am lansat public către toţi cei care sunt implicaţi în această industrie, de la producători la reciclatori, să facem în aşa fel încât să fie un consens.

Deși a devenit obligatoriu de la 1 ianuarie 2019, sistemul “plătești pentru cât arunci” nu este implementat sau, în cel mai bun caz, funcţionează cu sincope și nu la nivelul întregii țări. Cantitățile de deșeuri “duse la groapă” nu scad. Dimpotrivă, costurile pentru unităţile administrativ teritoriale sunt în creștere, prin taxarea depozitării (de la 30 lei/tonă în 2019, la 80 lei/tonă în 2020).

Sistemul de garanție-depozit pentru ambalajele returnabile funcționează și el cu sincope, deși în multe țări acesta și-a dovedit utilitatea.

Dacă ţinta europeană pentru deşeurile municipale pentru acest an este de 50%, în 2025 creşte la 55%, iar în 2030 – 60%. Pentru deşeurile din construcţii şi demolări nepericuloase, ţinta pentru acest an este de 70%, urmând ca la finalul anului 2024, CE să stabilească ţinte noi.

Directiva privind deşeurile din ambalaje are o ţintă generală de 55% în prezent, iar pentru plastic este de 22,5% (50% la finele anului 2025), pentru lemn 15% (25% în 2025), sticlă – 60% (70% în 2025), hârtie şi carton – 60% (75% în 2025), iar pentru metale ţinta este de 50% (70% la sfârşitul lui 2025).

Comentarii

comentarii