Ministrul Mediului: Vrem să repornim industria de reciclare cu ajutorul unei scheme de ajutor de stat de 40 de milioane de euro

in Business 10 August 2018 91 Views

Ministrul Mediului Gabriela Gavrilescu a anunţat ca instituţia pe care o conduce va lansa în luna noiembrie un ghid de finanţare pentru o schemă de ajutor de stat de 40 milioane de euro, destinată repornirii industriei de reciclare.

“Cei care doresc să dezvolte afaceri sau au deja afaceri în domeniul reciclării să poată să se retehnologizeze sau să îşi completeze tehnologia, astfel încât această industrie să producă mai multe locuri de muncă. Va fi o creştere de patru ori faţă de cele care sunt create la depozitele de deşeuri”, a declarat Gabriela Gavrilescu în timpul unei vizite în localitatea Stejaru din judeţul Neamţ.

Gavrilescu a mai spus că proiectul va fi finanţat din Fondul de Mediu.

De asemenea, ministerul de resort a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre du guvern pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al instituţiei. Potrivit documentului, veniturile estimate a fi încasate la Fondul pentru Mediu în anul 2018 se ridică la aproape 1,121 miliarde de lei, mai mult decât dublu faţă de cuantumul anunţat la începutul anului, respectiv 406,242 milioane lei.

În acelaşi timp, valoarea totală a cheltuielilor estimate a fi efectuate din bugetul Fondului pentru mediu şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) în acest an se va situa la 1,231 miliarde de lei, aproape dublu faţă de suma anunţată iniţial, de 552,780 milioane lei.

În nota de fundamentare a proiectului, din totalul cheltuielilor, cea mai mare sumă va merge la cheltuieli curente, respectiv circa 1,230 miliarde de lei, faţă de valoarea anterioară, de 551,541 milioane lei. La acest capitol, 1,198 de miliarde de lei sunt direcţionate către “Alte transferuri”, 679 de milioane de lei alocate categoriilor de proiecte prioritare finanţate din Fondul pentru mediu, aproape 520 de milioane de lei pentru proiectele şi programele destinate protecţiei mediului, finanţate din Fondul pentru mediu în anul 2018, iar 23,787 milioane de lei pentru cheltuieli de personal.

De asemenea, suma de 7,861 milioane lei este alocată la capitolul “Bunuri şi servicii”, în timp ce pentru “Proiecte cu finanţarea din FEN postaderare”, Mecanismul financiar SEE, vor fi alocaţi 41.000 de lei.

Noua propunere pentru bugetul de venituri şi cheltuieli al AFM prevede suma de 1,389 miliarde de lei pentru cheltuieli de capital, respectiv 33,078 milioane de lei pentru cheltuielile curente şi de capital ale Administraţiei, în creştere faţă de programul iniţial, în sumă de 32,928 milioane lei.

Comentarii

comentarii