Mircea Toma, ActiveWatch: Excursia RMGC in Noua Zeelanda e o forma de mita

in Sol 20 August 2010253 Views

Excursia in Noua Zeelanda in care au plecat mai multi sefi de presa la invitatia Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) este “o forma de mita”, considera Mircea Toma, presedintele ONG-ului de monitorizare a presei ActiveWatch. Potrivit acestuia, deplasarea nu este o premiera, fiind organizata si anul trecut.

“O excursie in Noua Zeelanda cu ziaristi a avut loc si anul trecut, dar eu am refuzat sa particip. Ne plimbam pe banii lor (n.r.- Rosia Montana Gold Corporation) si vedem o mina intr-o tara in care statul controleaza strict exploatarile, nu ca la noi, iar apoi suntem convinsi ca este totul in regula. Daca in Noua Zeelanda ar exista vestigii cum este Acropole, nu cred ca ar accepta un proiect de exploatare acolo. Este o forma de a cumpara bunavointa presei”, a declarat pentru ”Green Report” presedintele ActiveWatch.

Comentariile lui Mircea Toma vin in contextul in care paginademedia.ro a publicat informatii despre mai multi sefi de presa care au plecat de ieri intr-o excursie in Noua Zeelanda sponsorizata de RMGC.

Potrivit informatiilor, o cursa charter a plecat ieri in directia Noua Zeelanda, cu mai multi oameni din conducerea unor ziare si posturi de televiziune.

Conform aceleiasi surse, excursia de zece zile oferita de companie (aflata intr-o campanie de PR) ar avea ca pretext o vizita in tara unde isi are originea firma care vrea sa exploateze zona Rosia Montana.

"RMGC controleaza presa prin publicitate"

In urma cu o luna, conducerea ziarului ”Adevarul” a decis sa renunte la publicitarea pentru exploatarea de la Rosia Montana sau pentru evenimente care promoveaza proiectul. “Rosia Montana este un proiect controversat, cu care nu vrem sa ne asociem. Este un proiect pe care eu il cred profund imoral”, a declarat atunci Peter Imre, director general Adevarul Holding, pentru paginademedia.ro.

Cu toate acestea, presedintele ActiveWatch sustine ca RMCG a reusit intr-o mare masura sa securizeze presa, cumparand publicitate si asigurandu-si o imagine favorabila in mai multe publicatii romanesti. "Au reusit sa controleze presa. Niciun ziar unde are publicitate RMGC nu mai scoate un cuvant de rau", a comentat Toma.

Pana la ora publicarii acestei stiri, reprezentantii RMGC nu au confirmat informatia, nu a facut publice numele ziaristilor care ar participa la deplasare si nici nu a precizat scopul acesteia, la solicitarea „Green Report”.

Vom reveni cu amanunte.

Carmen Albisteanu
 

Comentarii

comentarii