Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Navele in mars polueaza Dunarea cu hidrocarburi

Navele care urca pe Dunare spre porturile Galati si Braila prefera sa deverseze apele reziduale in fluviu pentru a nu fi obligate sa plateasca serviciile administratiilor portuare unde acosteaza.

Comisarul-sef al Garzii de Mediu a Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (ARBDD), Ion Drugan, a declarat ca in aceasta situatie se afla in special navele care vin din "zona "Se intampla in special noaptea ca navele care vin din zona araba si nu dispun de sisteme proprii de colectare a deseurilor, si care au avut probleme in alte porturi, sa goleasca santina in Dunare, in apropiere de Tulcea. Astfel, in porturile in care acosteaza, navele nu mai au probleme", a afirmat comisarul-sef Ion Drugan.

El a spus ca ultima poluare de mare amploare a Dunarii a fost semnalata in acest an, in aprilie, de Inspectoratul Judetean al Politiei de Frontiera, insa nici in prezent nu se cunoaste sursa acesteia. "In aprilie, am avut pe Dunare irizatii de hidrocarburi pe o lungime de 20 de kilometri, dar nici acum nu stim ce nava se face vinovata de acest eveniment", a mentionat Ion Drugan.

O alta problema in ceea ce priveste poluarea apelor Dunarii consta in faptul ca pensiunile din Delta Dunarii nu detin statii de epurare a apelor menajere, conform autorizatiei de mediu pe care au primit-o din partea ARBDD.

De altfel, potrivit acestuia, nici pontoanele-dormitor cu care se plimba turistii in Delta nu au sisteme de colectare a apelor uzate, astfel ca reziduurile sunt deversate in Dunare. In plus, conform informatiilor furnizate de Capitania Portului Tulcea, in nici unul din porturile din judetul Tulcea nu exista sisteme de preluare a apelor uzate de la nave.

Potrivit unui raport al ARBDD, concentratia de hidrocarburi si reziduuri petroliere in apele Dunarii pe raza judetului Tulcea a crescut in perioada 2004-2005 cu aproape 100% fata de cea din anii anteriori, ca urmare a cresterii traficului naval in Delta.

In plus, unii membri ai asociatiei operatorilor portuari si fluviali din Tulcea s-au aratat nemultumiti, in repetate randuri, din cauza ca navele care acosteaza in port nu beneficiaza de servicii de preluare a reziduurilor.

spot_img

Ultimele știri