Naveta pe jos sau cu bicicleta ajută la reducerea stresului

Dacă ești stresat când îți începi ziua la lucru, o parte a problemei s-ar putea să fie modalitatea în care ajungi la birou. Navetiștii care merg cu bicicleta sau pe jos au 40% șanse să fie mai puțin tensionați în prima oră după ce ajung la birou, spre deosebire de cei care merg cu mașina sau cu transportul public. Iar dacă prima oră de muncă e tensionată, nici celelalte nu vor merge prea bine.

Bike to Work

„Oamenii se gândesc în mod normal la stres ca la ceva care se întâmplă chiar la locul de muncă, și cu siguranță așa e. Dar drumul spre lucru e locul în care ești responsabil de mediul din jurul tău – de obicei ești pe cont propriu, în control, și poți seta tonul zilei care-ți stă în față”, a explicat Neema Moraveji, co-fondator Spire, un dispozitiv portabil care măsoară nivelul de stres, și șef al Calming Technology Lab de la Universitatea din Stanford. „Ne-am dorit să vedem în ce fel de stare se pun oamenii”, a spus cercetătoarea.

Datele companiei, colectate cu ajutorul a 1.000 de navetiști care purtau cu ei dispozitivul dezvoltat de Spire, confirmă cercetări anterioare. Un studiu masiv, de 18 ani, publicat anul trecut în Marea Britanie, arată că navetiștii care merg pe jos sau cu bicicleta sunt mai fericiți, dorm mai bine și sunt mai capabili să își gestioneze problemele decât oamenii care conduc autoturisme.

O navetă activă pare să fie la fel de utilă și în ce privește drumul înapoi spre casă; datele colectate de Spire arată că starea de stres a oamenilor e chiar mai accentuată în primele ore ale serii. Situația e mai rea pentru bărbați, care sunt cu 50% mai tensionați decât femeile, după ce se întorc acasă de la lucru.

Dacă totuși condițiile te obligă să iei transportul public sau să conduci în drum spre lucru, dispozitivul dezvoltat de Spire ți-ar putea fi de folos, spune Neema Moraveji. Acesta vibrează atunci când ești stresat, ca să îți amintească să respiri adânc, fără a provoca disconfort sau distragerea atenției.

Sursă: Fastcoexist.com

Sursă foto: Flickr.com

 

Mai citește și:

Campania Bike2Work a luat startul! Angajații renunță la mașini

Tinerii profesioniști susțin promovarea bicicletei ca mijloc de transport în oraș

 

spot_img

Ultimele știri