Importul masiv de alimente bio in Franta, o ”aberatie ecologica”

”Aproape 40% din produsele organice consumate in Franta provin din import. O aberatie ecologica”, comenteaza publicatia ”Le Monde” intr-un articol despre piata franceza a alimentelor ecologice.

In prezent, 38% din produsele provenite din agricultura biologica vandute in Franta provin din alte tari, ceea ce transforma obiceiul de a consuma bio intr-o activitate generatoare de gaze cu efect de sera. Mai mult, potrivit Agentiei de produse bio (APB) din Franta, 40% din aceste importuri sunt alimente ale caror materii prime se cultiva si in Franta.

Importurile masive de produse bio sunt cauzate de un decalaj intre oferta si cerere, spun specialistii de la APB. Vanzarile aproape ca s-au dublat fata de cele din 2005 si au crescut cu aproape 19% din 2008, desi mai putin de 2,3% din suprafata agricola este cultivata bio. Aceste cifre amplaseaza Franta pe locul 21 in topul UE al suprafetelor agricole bio.

3.800 de agricultori au trecut la bio

”Aceasta situatie se explica printr-un cvasi-abandon din partea autoritatilor, intre 2002 si 2007”, crede Hugues Toussaint, autorul cartii ” Manger bio, c’est bien si…”. Pentru asociatia ”Bioconsom’acteur”, al carei fondator este, acesti cinci ani de stagnare au inseamnat un regres al productie franceze de alimente bio, in raport cu tarile vecine. Suprafetele au scazut de la 177.559 de hectare, in 2002, la doar 47.473 in 2008, adica o reducere de 73%, arata datele asociatiei.

Totusi, odata cu infiintarea organizatiei ”Grenelle de l’environnement”, in anul 2007 miscarea bio luat un nou avant: anul trecut, 3.800 de agricultori au ales sa treaca la acest tip de agricultura, numar superior celor din ultimii sapte ani.

Obiective nerealizabile

Din perspectiva lui Dominique Marion, presedintele Federatiei Nationale de Agricultura Biologica (FNAB), sindicatul agricol majoritar prefera agricultura intensiva, mai rentabila. Pe de alta parte, obiectivele organizatiei Grenelle, de a ajunge la 20% suprafata agricola biologica pana in 2012, „nu sunt realizabile”, din cauza nerespectarii angajamentelor facute de stat.

Totusi, adeptii produselor bio pot influenta piata la nivelul consumului, cumparand produse locale si de sezon. Un pepene importat din America de Sud, de exemplu, are nevoie (pentru productie si transport) de o cantitate de petrol de 60 de ori mai mare decat un fruct cultivat in Franta.

Raluca Petrescu

 

 

spot_img

Ultimele știri