Niciun arbore sănătos de pe domeniul public al municipiului Oradea nu va putea fi tăiat fără acordul Agenției de Mediu Bihor

Toți arborii din municipiul Oradea pentru care există solicitare de tăiere și pentru care urmează să se elibereze autorizație de tăiere vor trebui să fie inventariați, evaluați și marcați de către Ocolul Silvic Oradea, potrivit noului regulamentul privind activitățile de tăiere, transport și valorificare a lemnului rezultat din spațiile verzi, aprobat de către Consiliul Local în ultima ședință.

oradea

Noutatea acestui regulament constă în faptul că această inventariere este deja în curs de desfășurare pentru cererile de tăiere din luna octombrie-noiembrie 2015. Această acțiune are loc în baza contractului încheiat în această vară, de către Primăria Oradea cu Ocolul Silvic Oradea.

Conform regulamentului, niciun arbore sănătos de pe domeniul public al municipiului Oradea nu va putea fi tăiat fără acordul Agenției de Mediu Bihor, iar în cazul nucilor și castanilor comestibili, va nevoie și de avizul Direcției pentru Agricultură Bihor.

La fel ca în vechiul regulament, persoanele care vor obține autorizație de tăiere pentru un arbore, vor fi obligate să planteze în loc 5 arbori, fie în același loc, fie pe alt amplasament indicat de Primăria Oradea.

Prin noul regulament se impune prezența la fiecare operațiune de tăiere sau toaletare a unui specialist (inginer horticol) din partea operatorului care execută operațiunea de tăiere/ toaletare. În luna octombrie 2015 s-au înregistrat 53 de cereri de tăiere/toaletare arbori pe raza orașului.

Regulamentul actual reglementează condițiile de autorizare și modul de derulare a activităților de tăiere, transport și valorificare a lemnului rezultat prin acțiuni specifice de tăiere și/sau intervenții cu tăieri de orice fel în coroana arborilor/arbuștilor.

spot_img

Ultimele știri