Studiu: Niveluri extreme de CO2 din atmosferă ar putea duce la o încălzire de 8 grade Celsius

Dacă nivelurile de CO2 din atmosferă vor depăși 1.200 părți per milion, norii care umbresc o mare parte din oceanele lumii ar putea să se descompună, ducând la o încălzire de 8 grade Celsius peste nivelurile pre-industriale, pe lângă încălzirea cauzată de emisii.

Singurul exemplu similar de încălzire rapidă la această magnitudine în istoria recentă a Pământului a avut loc acum 55 milioane de ani, când temperaturile globale au crescut cu 5-8 grade Celsius și au dus la extincția în masă a speciilor de pe uscat și din oceane, relatează Carbon Brief.

Dacă utilizarea combustibililor fosili va continua să crească rapid până la sfârșitul acestui secol, este posibil ca nivelurile de CO2 din atmosferă să atingă 1.200 ppm. Conform scenariului climatic RCP8.5, în care emisiile continuă să crească până la sfârșitul secolului și nu sunt luate măsuri de combatere a schimbărilor climatice, concentrațiile de CO2 ajung la aproximativ 1.100 ppm până în 2100.

Norii stratocumulus sunt de altitudine joasă și formează un plafon care acoperă aproximativ 20% din regiunile oceanice tropicale ale lumii. Ei răcesc Pământul prin umbra pe care o fac, reflectând o mare parte din razele solare înapoi în spațiu înainte să ajungă la suprafață.

Riscul unui efect de domino în urma depășirii limitelor ecologice ale Pământului, mult mai mare decât se estima

Studiul norilor în cadrul modelelor climatice globale este una dintre cele mai mari provocări ale cercetătorilor climatici, deoarece se formează și se descompun la scări care sunt mai mici decât cele folosite în modelele actuale. Astfel, este dificil de prezis cum vor răspunde la viitoarele schimbări cauzate de creșterea emisiilor.

În cadrul noului studiu, cercetătorii au utilizat un model care estimează modurile în care proprietățile norilor s-ar putea schimba într-o lume mai caldă.

Conform simulărilor, plafonul de nori stratocumulus devine instabil și se descompune în nori răzleți atunci când concentrațiile de CO2 depășesc 1.200 ppm. Când acești nori se descompun, nu mai pot umbri suprafața oceanelor, având ca rezultat o încălzire de 8 grade Celsius, chiar și până la 10 grade Celsius în zone subtropicale, pe lângă cele 5 grade Celsius peste nivelurile pre-industriale asociate cu 1.200 ppm de CO2.

Cercetătorii au descoperit că o dată ce plafonul de nori stratocumulus se descompune, se va forma la loc doar când concentrațiile de CO2 scad semnificativ, sub 300ppm, sugerând că încălzirea asociată cu acest punct critic climatic nu este ușor reversibilă.  

Autorii studiului subliniază că există încă mari neclarități privind acest fenomen și că rezultatele sunt preliminare. Punctul critic identificat este ușor de evitat cu ajutorul eforturilor de a combate schimbările climatice, chiar dacă nu vom reuși să îndeplinim țintele Acordului de la Paris.

Însă prezența unor puncte critice masive care duc la o încălzire catastrofală ar trebui să fie luate ca exemple ale riscurilor lipsei măsurilor de combatere a schimbărilor climatice.

spot_img

Ultimele știri