Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Numeroase electrocasnice sunt etichetate energetic cu date false, potrivit unui studiu al UE

Numeroase electrocasnice sunt etichetate energetic cu date false. Acesta este rezultatul unui test realizat la nivel european de Consiliul European al Producătorilor de Echipamente Casnice (CECED) și de Uniunea Europeană. Printre singurele electrocasnice, care sunt etichetate corect, se numara Electrocasnicele BSH Bosch und Siemens Hausgeräte GmbH.

CECED a propus și aplicat în anul 2009 proiectul ATLETE (Appliance Testing for Energy Label Evaluation – Testarea electrocasnicelor în vederea evaluării etichetei energetice) împreună cu Comisia Europeană. Scopul acestui proiect este îmbunătățirea monitorizării pieței în statele membre ale Uniunii Europene (UE) și creșterea importanței eficienței energetice ca reper de achiziție. Responsabilii de proiect și reprezentanții CECED au prezentat rezultatele la data de 12 aprilie, în cadrul EU Sustainable Energy Week din Bruxelles.

80 de aparate frigorifice și congelatoare testate
Subiecții proiectului ATLETE au fost atât frigiderele și congelatoarele, cât și combinele frigorifice. Cele 80 de aparate selectate în acest scop au fost achiziționate în diferite țări ale Uniunii Europene (UE) pentru a asigura rezultate cât mai obiective. Acestea reprezintă 48 de mărci, respectiv 40 de producători.

La startul proiectului, 27 de producători membri CECED, au semnat voluntar o convenție: dacă, la măsurarea produselor acestora, se observă deficiențe în ceea ce privește informațiile de pe etichetele energetice, atunci aceștia vor lua de urgență toate măsurile de corecție indicate.

Date de consum corecte la circa 80 la sută din aparate
Măsurarea aparatelor a fost realizată în patru laboratoare de verificare atent selectate. Au fost măsurate volumul frigorific și de congelare, timpul de creștere al temperaturii (autonomie), temperatura de răcire, capacitatea de congelare și, în mod special, consumul energetic și clasa de eficiență energetică a aparatelor.

În ceea ce privește acest criteriu central, măsurătorile au indicat că aproximativ 84 la sută din aparate au fost etichetate energetic corect. Circa 13 la sută dintre aparate au fost clasificate într-o clasă energetică superioară și circa 3 la sută chiar cu două sau mai multe clase de consum superioare.

La toate cele cinci criterii, măsurătorile au indicat o cotă de eroare de 53 la sută. Numeroase abateri înregistrate au fost legate de date incorecte referitoare la volumul frigorific și de congelare, de temperatura de răcire sau de puterea de congelare. Pentru 13 aparate nu s-au încheiat încă măsurătorile.

Pentru mai multe informații despre proiectul ATLETE, producătorii și modelele supuse testării, cât și rezultatele măsurătorilor, puteți accesa site-ul www.atlete.eu.

Foto: coolexcooling.com

Florin Tulbure

spot_img

Ultimele știri