O parte însemnată dintre obiectivele climatice ar putea fi îndeplinite prin măsuri simple

Ţările din grupul G20 ar putea contribui în proporție de 40% la îndeplinirea obiectivului de a limita creșterea temperaturilor la maximum 2 grade Celsius, prin simpla aplicare a unor măsuri de eficientizare energetică și a unor standarde energetice comune. Estimările au fost făcute de think tank-ul internațional New Climate Economy, într-un studiu publicat astăzi.

11_05_g20_lead

În 2010, guvernele lumii s-au angajat să desfășoare acțiuni de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, astfel încât să mențină creșterea temperaturilor sub nivelul de 2 grade Celsius. De atunci, statele și companiile private au încercat să identifice soluții inovatoare pentru îndeplinirea acestui angajament.

Însă, într-un studiu publicat astăzi, specialiștii think tank-ului internațional New Climate Economy (NCE) au sugerat că simpla introducerea a unor standarde energetice unitare pentru aparaturi, surse de iluminat, vehicule, clădiri și echipamente industriale în toate țările G20 ar fi suficientă pentru a îndeplini 40% din obiectivul general de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Se pare că statele din G20 ar putea evita astfel generarea a 6,9 gigatone de dioxid de carbon anual până în 2030, mai mult decât emite economia americană în fiecare an. Într-un alt raport, Agenția Internațională pentru Energie estima că investițiile în eficientizare energetică ar putea crește produsul global brut cu 18 trilioane de dolari până în 2035, stimulând cu 1,1% creșterea economică.

Cel mai mare potențial de eficientizare energetică ar exista în sectorul producției de energie și în cel al constucțiilor de clădiri.

Potential de eficientizare energetica, pe domenii. Green Report

Unul dintre autorii cercetării realizate de NCE, Helen Mountford, a explicat beneficiile acțiunilor de eficientizare energetică:

Una dintre cele mai bune metode a de depăși bariere precum nealinierea stimulentelor sau alte eșecuri din piață este stabilirea unor standarde de eficiențp energetică. Acestea garantează producătorilor și consumatorilor siguranță, încurajează inovațiile tehnologice și elimină tehnologiile ineficiente, reducând totodată costurile tranzacțiilor.

Ţările din grupul G20 sunt responsabile pentru 80% din consumul global de energie. Liderii acestora se vor întâlni în data de 15 și 16 noiembrie în Turcia, pentru discuții referitoare la dezvoltarea economică și la schimbările climatice.

 

Citește și:

Dezvoltarea durabilă în sectorul energetic, dezbătută la Forumul Român de Eficiență Energetică 2015

Soluțiile de eficiență energetică cresc valoarea de piață a clădirilor de birouri cu 11%

spot_img

Ultimele știri