Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

O treime din noua vegetație a lumii se află în India și China

India și China au plantat cea mai multă vegetație nouă din lume, reprezentând o treime din noile păduri, culturi agricole și alte tipuri de vegetație observate la nivel global începând cu 2000.

China a contribuit cu un sfert din plantările lumii începând cu anul 2000, 42% reprezentând extinderea pădurilor, iar 32% fiind terenuri agricole cultivate. În India, 82% din înverzire este reprezentată de noi culturi agricole.

Cu toate acestea, cercetătorii avertizează că noile plantări nu sunt suficiente pentru a compensa pierderile pădurilor tropicale ale lumii.

„Este important de observat că înmulțirea zonelor cu vegetație, întâlnită mai ales în emisfera nordică și la latitudini înalte, nu compensează daunele cauzate de pierderi de vegetație în zona tropicală – de exemplu, în Brazilia, Republica Democrată Congo și Indonezia.”

Studiul nu a evaluat și câte păduri naturale au fost transformate în culturi agricole.

Extinderea culturilor agricole a fost principala sursă de înverzire pe durata studiului. Șase din șapte zone verzi se suprapun cu regiuni unde este practicată agricultura intensivă.

Un alt factor care contribuie la înverzire este creșterea concentrațiilor de CO2 din atmosferă. CO2 accelerează procesul de creștere al plantelor, însă schimbarea utilizării terenurilor de către om rămâne sursa principală a înverzirii.

spot_img

Ultimele știri