Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

O treime dintre siturile UNESCO, amenințate de activități extractive

70 din cele 229 de situri protejate de Convenția UNESCO World Heritage sunt în pericol de a fi distruse de exploatări miniere, de petrol și de gaze, conform unui raport publicat recent de organizația World Wide Fund for Nature (WWF). Specialiștii avertizează că, odată cu pierderea biodiversității din aceste zone, se limitează și posibilitatea comunităților locale de a-și asigura venituri pe termen lung, prin activități precum turismul.

10_05_wwf_situri_lead

Cele 229 de situri din Patrimoniului Mondial UNESCO ocupă mai puțin de 1% din suprafața Pământului, însă susțin viața multor specii aflate pe cale de dispariție, precum gorilele de munte, tigrii sumatrani, broaștele țestoase gigant și rinocerii albi. În plus, parcurile naturale ca Marele Canion, Marea Barieră de Corali sau Delta Okavango adăpostesc plante și peisaje unice în lume.

Cu toate acestea, 31% din siturile UNESCO riscă să fie distruse de activitățile companiilor miniere și a celor de petrol și gaze, din datele prezentate de WWF în raportul Safeguarding Outstanding Natural Value. Situația este și mai îngrijorătoare în Africa, unde 61% dintre situri sunt amenințate.

10_05_wwf_situri

Conform autorilor, motivul pentru care companiile obțin concesii de exploatare în astfel de zone este o insuficientă analiză a impactului din partea autorităților locale. Orbite de profitul imediat pe care îl obțin, acestea nu evaluează efectele negative ale operațiunilor asupra mediului și asupra societății. Specialiștii WWF avertizează că activitățile industriale din zone protejate distrug peisajele și biodiversitatea, împuținează resursele de apă și afectează dezvoltarea socio-economică a comunităților locale, pe termen lung.

De cele mai multe ori, habitatul oferă comunităților hrană și apă, le ferește de inundații sau de alte dezastre produse de schimbările climatice și le oferă posibilitatea să obțină venituri din turism. În Slovenia, de exemplu, o rețea de peșteri a adus administrației locale venituri de aproape 13 milioane de euro în 2011, într-o țară în care venitul mediu pe economie este estimat la doar 4.000 de euro anual.

Se estimează că 93% dintre siturile UNESCO sunt folosite pentru activități turistice, că 91% asigură locuri de muncă și 84% contribuie la educația populației.

Recomandarile WWF pentru investitori

Autorii studiului recomandă investitorilor să verifice dacă vreuna dintre companiile în care planificau să investească intenționează să exploateze situri protejate și să încerce să convingă managementul celor care deja o fac să renunțe treptat la operațiunilor lor din aceste zone.

De asemenea, conform WWF, investitorii ar trebui să își retragă investițiile din companiile care nu înregistrează progrese și să militeze pentru transparență în raportarea modului de folosire a investițiilor.

 

Citește și:

Înființarea Parcului Natural Văcărești, pe ultima sută de metri

VIDEO Gabriel Resources cheamă România la curtea de arbitraj a Băncii Mondiale în cazul Roșia Montană

spot_img

Ultimele știri