Oamenii accelerează schimbările climatice de 170 de ori mai repede decât natura

in Poluare, Revista presei 14 February 201710 Views

Acțiunile oamenilor influențează schimbările climatice de 170 de ori mai repede decât forțele naturale, potrivit unui studiu publicat în Sage Journals. Cei doi cercetători care l-au realizat, Owen Gaffney și Will Steffen, au descoperit că acțiunile oamenilor sunt un factor principal care influențează sistemul terestru și au propus o formulă matematică pentru a determina impactul acestor acțiuni.

schimbări climatice

foto: nasa.gov

 

Owen Gaffney, unul dintre cercetători, a explicat pentru newscientist.com că societățile industrializate alterează planeta la o scară echivalentă cu impactul unui asteroid. Potrivit lui Will Steffen, aceste forțe au condus la o scădere de temperatură de 0,01 grade Celsius în fiecare secol.

Luând în calcul creșterea înregistrată din 1972 și până în prezent, cercetătorii estimează că vom avea o creștere medie a temperaturii de 1,7 grade Celsius în fiecare secol. Cei mai călduroși 12 ani, potrivit monitorizării făcute de cercetători, au început în 1998.

„Noi nu susținem că forțele astronomice ale sistemului nostru solar sau procesele geologice au dispărut, dar în ceea ce privește impactul lor, comparativ cu propria noastră influență, acestea sunt acum neglijabile”, spune Steffen.

 Rata emisiilor de carbon, cea mai mare din ultimii 66 de milioane de ani

De asemenea, Owen Gaffney mai explică faptul că „rata emisiilor de carbon în atmosferă este, fără îndoială, cea mai mare din ultimii 66 de milioane de ani, de când au dispărut dinozaurii. Schimbările din ultimele decenii au determinat cercetătorii să argumenteze că era Antropocenă marchează a treia etapă în evoluția biosferei, după etapa microbiologică de acum 3,5 miliarde de ani și după explozia Cambriană, care a avut loc în urmă cu 650 de milioane de ani.

Potrivit anthropocene.info, era Antropocenă este perioada influențată de acțiunea exclusiv omenească, în care procesele atmosferice, geologice, hidrologice și biosferice sunt alterate de acțiunea directă oamenilor. În plus, era Antropocenă este caracterizată de „Marea Accelerare”, care a început odată cu Revoluția Industrială în 1750 și a continuat până în 2010, prin schimbările care au influențat mediul înconjurător – creșterea nivelului emisiilor gazelor cu efect de seră, acidifierea oceanelor, despăduririle și degradarea biodiversității.

Cum vor influența oamenii schimbările climatice

Cercetătorii se întreabă care a fost momentul în care era Antropocenă a devenit responsabilă pentru dinamica internă a sistemului pământesc.

„Au existat mai multe date propuse pentru a marca începutul erei Antropocene, incluzând Revoluția din Neolitic, dezvoltarea imperiilor europene și colonizările ulterioare sau Revoluția Industrială. Totuși, niciunul dintre aceste evenimente nu se poate compara, la nivel global, cu schimbarea simultantă produsă în întreprinderile conduse de oameni, din mijlocul secolului XX, care a coincis cu schimbările pe care structura și sistemul de funcționare al Pământului le-a suferit.”

Cercetătorii concluzionează că rata de schimbare a sistemului terestru din ultimii 40-50 de ani este un rezultat al societăților industrializate. Totodată, aceștia avertizează că dacă nu se vor reduce schimbările climatice produse de oameni, s-ar putea declanșa „un colaps social”.

 

Comentarii

comentarii