OMM: 2020, probabil al doilea cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice

Organizaţia Meteorologică Mondială anunță că 2020 este pe cale să devină al doilea cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice, după 2016.

Căldura record din 2016 aduce zăpada târziu în România

2020 a fost un an caracterizat de valuri de căldură, secete, incendii de vegetaţie şi uragane devastatoare. Cinci seturi de date îl clasează în prezent drept al doilea cel mai călduros an de la începutul măsurătorilor meteorologice, în 1850. Concluzia finală va fi anunțată în martie 2021.

„2020 este foarte probabil unul dintre cei mai calzi trei ani înregistraţi la nivel global”, a declarat Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), cu sediul la Geneva, în raportul său „State of the Global Climate” pe 2020.

Declanşate de valuri de căldură extremă, incendii de vegetaţie au izbucnit în Australia, Siberia şi Statele Unite în acest an, fumul degajat de acestea ajungând pe tot globul.

Mai puţin vizibilă a fost o creştere a caniculei marine până la niveluri record, în condiţiile în care peste 80% din apele oceanelor s-au confruntat cu un val de caniculă marină, a mai spus OMM.

Secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a declarat într-un discurs la Universitatea Columbia din New York că emisiile de gaze cu efect de seră, generate de oameni, reprezintă explicația, iar politicile nu trebuie să facă față provocării.

„Ca să o spunem drept, starea planetei este una proastă”, a spus Guterres, potrivit Reuters. „Omenirea duce un război față de natură. Acesta este suicid.”

„Din păcate, 2020 a fost încă un alt an extrem pentru climatul nostru”, a declarat secretarul general al OMM, Petteri Taalas, cerând mai multe eforturi pentru reducerea emisiilor cu efect de seră care alimentează schimbările climatice.

Concentraţiile de gaze cu efect de seră au crescut la un nou nivel record în 2019 şi au continuat să crească până în prezent anul acesta, în pofida scăderii preconizate a emisiilor ca urmare a măsurilor de lockdown impuse de pandemia de COVID-19, afirmase OMM luna trecută.

Citește și: 

4 schimbări climatice cu care ne confruntăm în 2020 și impactul lor în business

Seceta extremă a produs peste 80% din pagubele din anul agricol 2019-2020. Ce culturi sunt cele mai afectate

spot_img

Ultimele știri