Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

OMS: 90% dintre copiii lumii respiră aer poluat

Poluarea aerului afectează miliarde de copii din întreaga lume, reducându-le inteligența și rezultând în sute de mii de decese în fiecare an, conform unui nou raport realizat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

Conform studiului, peste 90% dintre copiii lumii, adică 1.8 miliarde de copii, respiră aer toxic. Experți medicali din aproape toate domeniile sănătății descoperă noi dovezi ale magnitudinii problemei, poluarea aerului fiind asociată cu numeroase afecțiuni, cum ar fi probleme de dezvoltare, afecțiuni neurologice, astm, probleme cardiace și nașteri premature.

„Aerul poluat otrăvește milioane de copii și le distruge viața. Acest lucru este inadmisibil – fiecare copil ar trebui să poată respira aer curat pentru a crește și a își împlini potențialul.”, a declarat Tedros Adhanom, director general OMS.

Noile descoperiri coincid cu începutul primei conferințe globale despre poluarea aerului și sănătate la Geneva, în cadrul căreia națiunile și orașele vor face noi angajamente pentru a reduce poluarea.

Conform studiului, copiii sunt mai vulnerabili la poluarea aerului deoarece poluanții tind să fie concentrați mai aproape de nivelul solului. În plus, organele și sistemul nervos sunt în dezvoltare, fiind mai susceptibile la daune pe termen lung decât în cazul adulților. Femeile însărcinate sunt de asemenea vulnerabile.

600.000 de copii mor din cauza infecțiilor acute ale căilor respiratorii inferioare cauzate de aerul poluat, iar 93% dintre copiii lumii sunt expuși la una dintre cele mai periculoase substanțe poluante: PM2.5. În țările mai sărace, 98% dintre toți copiii sub 5 ani sunt expuși la niveluri de PM2.5 peste recomandările OMS.

Green Report Shop Transport ECO

Conform raportului,poluarea aerului interior este o problemă semnificativă, în special în țările mai sărace, unde este ars lemn sau parafină pentru gătit, încălzire și electricitate. Autorii raportului cer guvernelor să facă o prioritate din promovarea alternativelor mai verzi.

„Poluarea aerului împiedică dezvoltarea creierelor copiilor noștri, afectându-le sănătatea în mai multe feluri decât credeam. Știm că trebuie să decarbonizăm societatea noastră mai devreme decât mai târziu și că beneficiile acestei schimbări pentru sănătatea și economia noastră sunt de nedisputat.”, a declarat Maria Neira, director al departamentului de sănătate publică și mediu în cadrul OMS.

Tedros a descris poluarea aerului ca fiind „noul tutun”, explicând că simplul act de a respira ucide 7 milioane de oameni pe an și pune în pericol sănătatea a miliarde de oameni din întreaga lume.

Poluarea aerului cauzează mai multe decese pe an decât tutunul, iar oamenii de știință cred că efectele negative asupra sănătății descoperite până acum sunt doar „vârful iceberg-ului.”

„Cetățenii cer măsuri pentru a își proteja copiii, primarii orașelor mari ale lumii adoptă reglementări pentru a scoate mașinile murdare de pe șosele și să reducă emisiile provenind de la clădiri și deșeuri. Acum este momentul pentru guverne, producători auto și alți mari poluatori să ia atitudine.”, a declarat Mark Watts, director executiv al C40 Cities.

 

spot_img

Ultimele știri