OMV Petrom vinde parcul eolian Dorobanțu pentru 23 milioane euro, deși a investit 90 milioane euro

in Business, Energie 21 July 201725 Views

OMV Petrom a semnat contractul de vânzare a parcului eolian Dorobanțu (OMV Petrom Wind Power SRL) către Transeastern Power B.V., o societate cu răspundere limitată înregistrată în Olanda, subsidiară deţinută în totalitate de Transeastern Power Trust. Valoarea tranzacției se ridică la 23 milioane de euro, deși investiția totală a fost de aproximativ 90 de milioane de euro. 

Potrivit unui comuncat al companiei, finalizarea tranzacției este condiționată de îndeplinirea condițiilor suspensive uzuale, inclusiv aprobarea Consiliului Concurenței și se estimează că aceasta va avea loc până la sfârșitul anului curent.

Strategia OMV Petrom, ca grup integrat de petrol și gaze, este de a se concentra asupra activităților de bază. Mai specific, în divizia Downstream Gas se urmăreşte consolidarea poziției de lider pe piața de gaze, maximizarea beneficiilor modelului de afaceri integrat de gaze și electricitate şi extinderea regională. Activitatea de producţie energie eoliană nu se înscrie în direcţiile strategice ale companiei”, se arată în comunicatul transmis Bursei de Valori București.

OMV Petrom anunță vânzarea parcului eolian Dorobanțu până la sfârșitul anului

Parcul eolian Dorobanțu este localizat în sud-estul României și include 15 turbine Vestas V-90 cu capacitate de 3 MW fiecare. Capacitatea electrică eoliană totală instalată a României este estimată în prezent la 3.000 MW, deci parcul Dorobanțu are o pondere de circa 1,5%.

În 2016, acesta a avut o producţie netă de electricitate de 0,08 TWh şi a primit 128.000 de certificate verzi, jumătate din ele fiind eligibile pentru vânzare începând cu 1 ianuarie 2018.

Parcul eolian a intrat în operare comercială în octombrie 2011.

România a ieșit din rândul celor mai atractive piețe pentru investiții în energie regenerabilă

Comentarii

comentarii