ONU a stabilit limite de poluare pentru avioane. Cum au reacționat CE și ONG-urile

in Transport 10 February 2016 344 Views

23 de țări, printre care și Statele Unite, au agreat luni să impună industriei aeronautice limitarea emisiilor de dioxid de carbon, conform unui standard elaborat de Organizația Aviației Civile Internaționale (ICAO). Experții se așteaptă la o reducere a emisiilor cu mai mult de 650 de milioane de tone între 2020 și 2040, echivalentul cantității generate de 140 de milioane de mașini într-un an.

02_09_emisii_aeronautica

Standardul agreat este primul acord obligatoriu care stabilește ținte clare de reducere a emisiilor din industria aeronautică. Recomandările incluse au fost dezbătute pe parcursul a 6 ani de către un grup de 170 de experți din cadrul ICAO. Pentru a intra în vigoare, el trebuie adoptat de conducerea ICAO.

Ulterior, va impune producătorilor de aeronave să își adapteze designul modelelor produse în prezent până în anul 2023, iar pe cel al modelelor noi – până în 2020, astfel încât toate aeronavele, indiferent de dimensiune, să respecte noile reglementări referitoare la eficiența energetică și emisiile de carbon. Excepție fac însă aeronavele aflate în uz.

Până în 2028, producătorii vor fi nevoiți să diminueze consumul de combustibil din timpul zborului cu 4%, în comparație cu performanțele din 2015. Trebuie însă menționat că cel mai mare consum se înregistrează în timpul decolării și aterizării.

Ţintele impuse, prea puțin ambițioase

Directorul Consiliului Internațional pentru Transport Curat, Dan Rutherford, a criticat dur standardul. Potrivit lui, ICAO ar impune reduceri cu o treime mai mici decât cele care ar fi tehnic posibile în momentul în care reglementările acordului ar trebui aplicate. Cele mai noi modele ale companiilor Boeing și Airbus îndeplinesc deja țintele de eficiență, datorită dorinței producătorilor de a reduce costurile de consum.

Şi responsabilul departamentului de Aviație al organizației „Transport and Environment”, Bill Hemmings, și-a manifestat nemulțumirea.

Reducerea emisiilor din sectorul aviației este un aspect critic pentru asigurarea sustenabilității industriei, dar interesele comerciale ale unor companii precum Airbus au fost puse înaintea aspectelor de mediu.

În ciuda criticilor din partea ONG-urilor, Comisia Europeană a lăudat inițiativa ICAO. Comisarul pe Transport, Violeta Bulc, a numit-o „un pas important” în reducerea emisiilor din sectorul aeronautic. Trebuie menționat că standardul a fost agreat, deși acordul climatic de la Paris din luna decembrie nu impune reglementarea emisiilor din sector.

 

Citește și:

Avioanele și vapoarele vor polua cu până la o treime mai mult în 2050

Comentarii

comentarii