Opt mari companii lansează iniţiativa „Alege Hidrogenul Regenerabil” şi solicită CE să exploateze întregul potenţial al energiei regenerabile

Opt companii de top din industrie, precum şi asociaţiile SolarPower Europe şi WindEurope, au lansat „Choose Renewable Hydrogen” (Alege Hidrogenul Regenerabil), o inițiativă comună care evidențiază rolul esențial al surselor regenerabile de energie pentru a asigura o redresare economică solidă, în linie cu European Green Deal.

Iniţiativa “Choose Renewable Hydrogen” include în prezent zece companii şi asociaţii: Akuo Energy, BayWa r.e., EDP, Enel, Iberdrola, MHI Vestas, SolarPower Europe, Ørsted, Vestas şi WindEurope.

Semnatarii au cerut Comisiei Europene să ia deciziile corecte pentru viitoarea integrare a sistemului energetic și strategia Europei în ceea ce privește hidrogenul, și să exploateze întregul potențial al energiei electrice din surse regenerabile de a decarboniza în întregime Europa.

Inițiativa îndeamnă ca, în mijlocul crizei de sănătate cauzate de COVID-19 și a implicațiilor sale economice, Europa să acorde prioritate celor mai eficiente, sustenabile și rentabile modalități de decarbonizare a economiei.

Alimentarea directă reprezintă principala metodă de decarbonizare a sistemelor de încălzire și a transportului rutier, dar există și alte sectoare dificil de transformat – cum ar fi unele industrii grele, transportul rutier pe distanțe lungi, aviația și transportul maritim – în care electrificarea directă este insuficientă. Aici hidrogenul regenerabil va juca un rol cheie, reprezentând cea mai rentabilă și durabilă soluție pentru decarbonizarea completă.

Hidrogenul produs în Europa prin electroliză cu ajutorul energiei electrice 100% din surse regenerabile, precum energia solară și eoliană, generează zero emisii de gaze cu efect de seră sau alți poluanți atmosferici, crește securitatea energetică a UE și, atunci când este produs din surse regenerabile conectate la rețea, reprezintă o formă optimizată de cuplare sectorială.

Aurelie Beauvais, CEO interimar al SolarPower Europe, a declarat: „Tehnologiile de energie obținută din surse regenerabile sunt gata să formeze baza European Green Deal. Acestea sunt competitive din punct de vedere al costurilor, foarte scalabile și pot oferi soluții cu adevărat durabile pe bază de hidrogen pentru a definitiva decarbonizarea Europei. Viitoarea „Strategie de integrare a sistemului energetic” și „Strategia privind hidrogenul curat” vor fi esențiale pentru consacrarea modalităților de decarbonizare potrivite pentru Europa: acestea trebuie să se bazeze pe potențialul imens al energiei electrice din surse regenerabile, care va consolida integrarea sectorială, va crea milioane de locuri de muncă și va furniza hidrogen sustenabil necesar pentru modernizarea și decarbonizarea industriilor europene.”

De altfel, reprezentanţii companiilor implicate în proiect au transmis o scrisoare deschisă către Frans Timmermans, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, în care spun că hidrogenul regenerabil ca cea mai bună soluţie bazată pe hidrogen pentru un viitor durabil.

„Domnule vicepreşedinte executiv, Europa a preluat conducerea în lupta împotriva schimbărilor climatice cu European Green Deal şi angajamentul faţă de neutralitatea climatică până în 2050. Pe fondul crizei de sănătate cauzată de Covid-19 şi a implicaţiilor economice ale acesteia, Europa trebuie să acorde prioritate celor mai eficiente, sustenabile şi rentabile modalităţi de decarbonizare a economiei sale şi de creare de locuri de muncă. Decarbonizarea sectorului energetic printr-o mai mare utilizare a energiei din surse regenerabile, cuplată cu electrificarea întregului sistem energetic şi eficienţa energetică, va conduce către o tranziţie curată”, spun semnatarii scrisorii.

Potrivit sursei citate, electrificarea oferă cea mai ieftină şi simplă cale de decarbonizare a unor segmente mari din consumul final de energie. Peste 60% din consumul final de energie poate fi acoperit prin electrificare directă.

„Energia electrică din surse regenerabile este competitivă din punct de vedere al costurilor şi poate fi scalabilă. Accelerarea dezvoltării sale, alături de o strategie solidă pentru modernizarea reţelelor electrice din Europa, va contribui decisiv atât la Green Deal, cât şi la redresarea economică”, se mai arată în scrisoare.

Electrificarea directă (trecerea la energie din surse care nu se bazează pe combustibili fosili) va fi principalul motor pentru decarbonizarea sistemelor de încălzire şi a transportului rutier, consideră aceştia. Există însă şi alte utilizări energetice care ar putea fi prea scumpe pentru electrificarea completă sau care pot genera alte provocări tehnice. Acestea sunt aşa-numitele sectoare „dificil de transformat”, precum industria chimică sau cea grea, transportul rutier pe distanţe lungi, transportul aerian şi cel maritim.

„În aceste sectoare, hidrogenul regenerabil va juca un rol esenţial şi poate fi cea mai eficientă şi mai durabilă soluţie pentru decarbonizare. Hidrogenul produs prin electroliză cu energie din surse regenerabile are zero emisii de gaze cu efect de seră. Dacă este realizată în Europa, producerea sa reduce dependenţa energetică a UE de ţările terţe şi dacă este realizată cu ajutorul surselor regenerabile conectate la reţea, producerea de hidrogen oferă o formă reală de cuplare sectorială între sectorul energetic şi celelalte sectoare economice”.

Investiţiile în hidrogen regenerabil au un potenţial mare în ceea ce priveşte crearea de locuri de muncă şi de creştere, iar acest lucru se datorează faptului că Europa va extinde capacitatea de generarea a energiei din surse regenerabile necesară producţiei sale şi dezvoltării tehnologice.

spot_img

Ultimele știri