Jumătate dintre pădurari nu au arme. Sindicaliștii solicită dotarea personalului silvic

in Legislatie 2 April 2021 54 Views

Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva a arătat că jumătate dintre cei peste 7.000 de silvicultori nu sunt dotaţi în prezent cu arme de serviciu. Astfel, sindicaliștii solicită urgentarea dotării personalului silvic care asigură paza pădurilor cu armament de serviciu, uniformă de serviciu, mijloace de apărare şi de intervenţie, mijloace de comunicaţie şi mijloace de deplasare.

„Pentru descurajarea actelor de agresiune asupra silvicultorilor a fost solicitată intervenţia domnului Tanczos Barna, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în vederea modificării şi completării Codului penal, prin includerea personalului silvic în categoriile prevăzute la art. 257, alături de poliţişti şi jandarmi, în cazul cărora faptele de ameninţare, lovire şi vătămare corporală comise asupra acestora se sancţionează cu pedepse mult mai aspre”, potrivit unui comunicat al sindicaliştilor din silvicultură.

Solicitarea a fost transmisă în contextul în care în ultimele săptămâni au existat alte cazuri de agresiuni fizice comise de hoţii de lemn asupra a trei silvicultori aflaţi în timpul serviciului de pază a fondului forestier. Ultimele trei evenimente au avut loc în judeţele Bacău, Hunedoara şi Vâlcea, iar în urmă cu o lună alţi trei silvicultori au fost agresaţi.

„Aceste noi cazuri vin să completeze tabloul sumbru al agresiunilor îndreptate împotriva personalului silvic, în urma cărora, în ultimii ani, apărând pădurea, 6 pădurari au fost omorâţi de hoţii de lemn, iar peste 700 de silvicultori au fost atacaţi de infractori, suferind agresiuni şi vătămări corporale grave, ameninţări cu moartea, precum şi distrugerea unor bunuri (autovehicule, locuinţe, anexe gospodăreşti, sedii administrative, etc). Federaţia Sindicatelor Silva a atras atenţia încă din anul 2019, în nenumărate rânduri, că personalul silvic de teren se confruntă cu o presiune tot mai ridicată asupra pădurii şi face faţă cu dificultate acestei presiuni, în principal din cauza lipsei dotărilor absolut necesare în cadrul acţiunilor pentru asigurarea pazei şi a integrităţii fondului forestier (armament de serviciu, mijloace de comunicare, de intervenţie şi de apărare, uniforme de serviciu, echipament individual de protecţie precum şi mijloace de transport adecvate)”, se precizează în comunicatul sindicatului.

Federaţia Silva arată că jumătate dintre cei peste 7.000 de silvicultori (pădurari şi şefi de districte din cadrul administratorului fondului forestier proprietate publică a statului român), care au ca obligaţie de serviciu paza pădurilor şi asigurarea integrităţii fondului forestier, nu sunt dotaţi în prezent cu armament de serviciu.

În afara lipsei de armament şi de dotări, la această situaţie îngrijorătoare a agresiunilor asupra personalului silvic s-a ajuns şi din cauza dimensionării insuficiente a personalului silvic cu atribuţii de pază, precum şi din cauza dimensionării cantoanelor şi districtelor silvice, fără a se ţine seama de complexitatea şi specificul activităţii de pază a pădurilor la nivel local şi regional, se menţionează în comunicatul Federaţiei Silva.

În urma ultimelor trei cazuri de agresiuni, Federaţia Sindicatelor Silva a solicitat, joi, sprijinul Procurorului General al României pentru monitorizarea actelor de cercetare şi urmărire penală ce se efectuează în cazurile de agresiune îndreptată împotriva personalului silvic şi dispunerea de măsuri în scopul efectuării cu celeritate a cercetărilor pentru identificarea, anchetarea şi pedepsirea autorilor acestor agresiuni.

Citește și: 

185 de pădurari agresați de hoții de lemne, în ultimii cinci ani

Iohannis despre păduri şi pădurarii ucişi: Regret că autoritățile n-au putut să facă mai mult. Din aceste autorități mă exclud

Comentarii

comentarii