Primele panouri solare încep să se strice și nu prea există variante pentru reciclare

Panourile solare pot juca un rol important în lupta față de încălzirea globală. Dar pot deveni și bucăți mari de deșeuri electronice, când ajung la sfârșitul vieții. Până în 2050, 86 de milioane de tone de panouri solare vor deveni deșeuri, iar cele mai multe țări nu au o strategie prin care să le gestioneze.

Foto: Oana Racheleanu

„Dacă nu impunem reciclarea, cele mai multe module vor ajunge la groapa de gunoi”, a declarat Meng Tao, cercetător la Universitatea Statului Arizona, pentru Grist.

Acesta a finalizat recent un studiu despre reciclarea panourilor solare din siliciu, în care a cuprins date din 95% din această piață.

Panourile solare sunt compuse din celule fotovoltaice (PV) care transformă lumina soarelui în electricitate. Când aceste panouri ajung la gropile de gunoi, se risipesc resurse valoroase. Și pentru că panourile solare conțin materiale toxice, cum ar fi plumbul, care se pot scurge pe măsură ce se descompun, groapa de gunoi creează, de asemenea, noi pericole pentru mediu.

Cei mai mulți producători susțin că panourile lor au durată de viață de aproximativ 25 de ani, iar lumea a început să utilizeze energie solară pe scară largă la începutul anilor 2000. Prin urmare, primele panouri dezafectate au început deja să apară. PV CYCLE, un ONG dedicat preluării și reciclării panourilor solare, colectează în fiecare an câteva mii de tone de deșeuri de panouri solare din Uniunea Europeană, potrivit directorului Jan Clyncke. Această cifră include panourile solare care au ajuns la sfârșitul vieții lor, dar și cele care au fost scoase din funcțiune pentru că au fost deteriorate în timpul unei furtuni, au avut vreun defect de fabricație sau au fost înlocuite cu modele mai noi și mai eficiente.

Conform legislației din UE, producătorii trebuie să se asigure că panourile solare sunt reciclate corespunzător. În Japonia, India și Australia, cerințele de reciclare sunt în lucru. Însă, în Statele Unite este Vestul sălbatic, după cum notează jurnaliștii de la Grist: cu excepția unei legi de stat din Washington, America nu a impus nicio obligație privind reciclarea panourilor solare. Eforturile de reciclare voluntare, conduse de industrie, sunt limitate.

„În acest moment, suntem destul de încrezători că numărul este de aproximativ 10% din panourile solare reciclate”, a declarat Sam Vanderhoof, CEO al Recycle PV Solar, una dintre singurele companii din SUA dedicate reciclării PV. Restul, spune el, merg la depozitele de deșeuri sau sunt exportate în străinătate pentru reutilizare în țările în curs de dezvoltare, cu legi slabe pentru protecția mediului.

Chiar și atunci când reciclarea are loc, există multe aspecte care pot fi îmbunătățite. De exemplu, reciclatorii scot deseori cadrul panoului și cutia de joncțiune pentru a recupera aluminiul și cuprul, apoi sfărâmă restul modulului, inclusiv sticla, polimerii și celulele de siliciu, care sunt acoperite cu un electrod de argint și lipite cu staniu și plumb. Astfel, produsul rezultat este considerat o sticlă zdrobită impură.

Tao și colegii săi estimează că un reciclator care elimină un panou standard de siliciu cu 60 de celule poate obține aproximativ 3 dolari pentru recuperarea aluminiului, cuprului și sticlei. Pe de altă parte, Vanderhoof spune că prețul pentru reciclarea unui panou din SUA este între 12 și 25 dolari – după costurile de transport, care „adesea sunt egale cu costul reciclării”. În același timp, în statele care o permit, costă de obicei mai puțin de un dolar să arunce un panou solar la groapa de gunoi.

Într-o altă lucrare recentă, o echipă condusă de oamenii de știință ai Laboratorului Național de Energie Regenerabilă solicită dezvoltarea de noi procese de reciclare în care toate metalele și mineralele să fie recuperate la o puritate ridicată, cu scopul de a face reciclarea cât mai viabilă din punct de vedere economic și cât mai benefică pentru mediu. După cum explică autorul principal al studiului, Garvin Heath, astfel de procese ar putea include utilizarea tratamentelor termice sau chimice pentru a separa sticla de celulele de siliciu, urmată de aplicarea altor tehnici chimice sau electrice pentru a separa și purifica siliciul și diferitele urme de metale.

„Trebuie să acceptăm că panourile solare cedează în timp și există deja foarte multe”, a mai spus Tao. „Și ce facem când încep să se strice? Nu este corect să aruncăm responsabilitatea pe consumator, însă ăsta este punctul în care suntem acum.”

Citește și: 
O nouă sesiune de finanţare de la AFM pentru montarea de panouri solare la casele izolate
Fabrica de ulei vegetal LTA Mondial din Tulcea instalează panouri solare pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră

spot_img

Ultimele știri