Parcul Natural Văcăreşti este primul parc natural urban din România, 184 ha de spațiu verde-albastru, biodiveristate și sălbăticie, arie naturală protejată aflată la doar două stații de metrou de centru Bucureștiului, cea mai poluată capitală a Europei, în mijlocul a 15% din populația țării.
Parcul este o zonă recucerită de natură după ce omul a alungat-o de-acolo în cel mai brutal mod posibil, cu buldzerul, odată cu locuitorii zonei. Comuniștii au vrut să facă acolo un lac, au demolat casele și au distrus complet grădinile și câmpurile. Au construit digul dar n-au mai apucat să construiască și canalul care ar fi trebuit să aducă apa din Argeș, fiindcă s-a sfârșit comunismul. Lacul a fost o singură dată umplut, cu apă pompată din Dâmbovița, ocazie cu care au realizat că barajul nu poate ține apa, prin inundarea vecinătăților. Apoi totul s-a oprit. Dar nu și natura.
Pentru construcția digului s-au făcut excavații care au creat un sistem de lacuri și mlaștini alimentate din izvoare naturale și ape pluviale. Una câte una viețuitoarele au pus stăpânire pe zona abandonată. Mai întâi specii de plante, apoi animale, s-au întors în locul abandonat de om și protejat de acesta de digul pe care tocmai el îl ridicase. În 30 de ani zona a devenit un paradis urban al păsărilor, cu 171 de specii identificate până în prezent (aproape jumătate din câte avem în România), stuful s-a extins, sălciile au crescut transformând radical peisajul pentru a doua oară.
Istoria înființării parcului este și ea una specială. Pasionații de păsări au descoperit bogăția ornitologică a zonei, fotograful Helmut Ignat a documentat în imagini biodiversitatea, iar Cristian Lascu a publicat în mai 2012 în National Geographic articolul “Delta dintre blocuri” (https://www.natgeo.ro/articole/natura/9690-delta-dintre-blocuri-2), care a scos brusc zona din uitare și anonimat. Astfel s-a creat o mișcare publică de suport pentru conservare zonei. Un mic grup de inițiativă, transformat apoi în Asociația Parcul Natural Văcăreşti, s-a apucat de treabă. Cu multă muncă și răbdare s-au realizat studii științifice și documentații, s-au obținut avize și aprobări. După sute de discuții cu experți în conservare, politicieni și autorități, 4 ani și 4 miniștri ai mediului mai târziu de la articolul din National Geographic, în mai 2016, s-a obținut ceea ce părea imposibil multora: înființarea parcului prin Hotărâre a Guvernului.
Parcul s-a înființat practic datorită presiunii publice asupra decidenților a zecilor de mii de suporteri ai proiectului, mediatizării largi, cu mii de articole scrise în presa națională și internațională, cu supotul studiilor și documentării de către specialiști și al muncii extraordinare a echipei asociației.
Asociație care nici între timp și nici după nu a stat degeaba: au continuat studiile și monitorizarea biodiversității, au început proiectele educative la care au participat până acum peste 10.000 de copii, s-au scos cantități industriale de deșeuri, s-a început amenajarea unei infrastructuri specifice necesare informării, educației și cunoașterii, formată din trasee tematice, observatoare ornitologice și altele, s-au organizat sute de evenimente și activități.
Asociația a fost timp de un an și administratorul parcului, timp în care a înființat o administrație a parcului, cu consiliu științific, consiliu consultativ, a realizat un regulament al parcului și a început un plan de management pentru conservarea și dezvoltarea parcului în folosul biodiversității și cetățenilor.
Toate acestea au fost făcute din resurse exclusiv private și cu sprijinul a din ce în ce mai mulți voluntari, a mai multor organizații și a mai multor parteneri.
Apoi a venit statul și a resetat totul din nou, printr-o ordonanță de urgență, care a eliminat ONG-urilor dintre entitățile care pot administra arii protejate, fără să pună ceva în schimb.
Doar că ONG-ul rezistă, nu abandonează parcul deși e trimis acasă și face ce poate, clandestin sau ilegal, fără vreo rsponsabilitate, cu resurse împuținate, fără sprijin de la autoritățile responsabile.
Așa a supraviețuit parcul până acum, fără pază, fără resurse, cu incendii, braconaj, distrugeri și agresiuni și așa o face și acum, deși la începutul anului asociația a devenit oficial partener al autorităților la administrarea parcului și asta dă noi speranțe.
Acum planurile sunt la fel de mari, resursele tot mai puține, potențialul rămâne uriaș, iar sprijinul autorităților foarte redus.
Bătălia pentru Văcărești nu e nici pe depate câștigată, abia acum începe greul. Avem o arie protejată care este un plămân al unui oraș puternic poluat și sufocat de trafic și betoane. Avem o oază de biodiversitate în mijlocul celei mai mari aglomerații urbane a României, o excelentă infrastructură de educație. În același timp avem autoritățile care sunt departe de a înțelege rolul și importanța unui astfel de spațiu pentru oraș, dar să mai și facă ceva pentru acesta. Parcul are nevoie de pază ca să nu mai fie incendiat și agrsat cu gunoaie, braconaj și vadalisme, are nevoie ca regulamentul să-i fie aprobat, are nevoie de studii și monitorizare, are nevoie de un plan de management și de o structură de administrare, are nevoie de colucrarea autorităților cu societatea civilă și cu mediul de afaceri pentru a face demersurile, proiectele și amenajările necesare apropierii bucureștenilor și românilor de natură într-o manieră în care aceasta să nu aibă de suferit.
Dacă ne uităm peste graniță, aproape că nu există vreo capitală sau oraș mare al Uniunii Europene care să nu aibă arii protejate urbane, care să nu aibă strategii de conservare a biodiversității urbane sau măcar capitole importante legate de acestea în strategiile de dezvoltare urbană. Oamenii încep să înțeleagă că pentru o calitate a vieții în orașe e nevoie și de viață în orașe, adică e nevoie să reprimim natura în viața noastră, inclusiv acolo de unde am alungat-o cu betoane, borduri, asfalt și construcții. Oamenii încep să se uite după verde și nu acel verde ordonat, antropizat și adesea gălăgios din parcurile urbane, ci verdele cât mai sălbatic, cu cât mai puține betoane, cu cât mai puțină harmălaie. Astfel încep să iasă din orașe prin pădurile și câmpurile din jur și încep să prețuiască tot mai mult fiecare petec de sălbăticie rămas neasaltat de civilizație. Iar ariile protejate urbane sunt un concept care îmbină cel mai bine sălbăticia și conservarea cu nevoia omului de ase bucura de ea aproape de casă, rapid și fără deplasări lungi, obositoare și costisitoare.
De asta și recentul European Green Deal (Pactul Ecologic European) lansat anul trecut la Madrid de Consiliul European, în cadrul Convenției Cadru pentru Schimbări Climatice a ONU COP25, în capitolul biodiversitate, are o țintă distinctă numită creșterea biodiversității în spațiile urbane și propuneri pentru orașe europene verzi.
Jumătate din omenire traiește deja în orașe și se preconizează că în urmatorii 30 de ani se va ajunge la 70% din populație trăitoare în mediul urban. Mare parte din omenire a pierdut astfel contactul direct cu natura. În orașe uităm inclusive să ne ridicăm ochii spre cer, să ne uităm la stele. În același timp peste 60% din fauna sălbatică a planetei a dispărut ca urmare a modului nostru de producție, schimb și consum.
Și în România, una dintre țările cu cea mai bogată biodiversitate din Uniunea Europeană, peste jumătate din populație trăiește în orașe, la distanțe medii spre mari de ariile naturale protejate și sălbăticie iar orașele au spațiile naturale puternic afectate în ultimele decenii de dezvoltarea imobiliară haotică.
Ariile protejate urbane au rol important în contracararea poluării, contribuie la sănătatea locuitorilor marilor orașe, au un rol educativ, de recreere, încurajează mișcarea în aer liber, ne fac mai conștienți de biodiversitate, oferă oxigen și absorb dioxidul de carbon. Ele oferă experiențe în natură unor mari populații urbane care trăiesc în vecinătatea lor. Nu întâmplător sloganul ales pentru Parcul Natural Văcărești este “Natura la ușa ta!”. Pentru că Văcăreștiul este cel mai bu exemplu de loc din care natura a fost alungată și în care ea s-a încăpățânat să revină și să reziste, să ne demonstreze că fără ea nu putem trăi.
Aceste zone protejate aduc și protejează natura în mediul construit, aproape de oameni și contribuie la reglarea temperaturilor insulelor de căldură urbane. În contextui crizei climatice care afectează și România, ariile protejate urbane pot juca un rol relevant în stabilizarea climei în zonele urbane.
Cum orașele noastre continuă să se extindă, nu trebuie să abandonăm zonele naturale sub presiunea urbanizării. Dimpotrivă, trebuie să apărăm astfel de locuri și să creăm unele noi în țesătura urbană existentă pentru a contracara poluarea și declinul biodiversității. De asemenea, trebuie să facem natura accesibilă oamenilor cu probleme de mobilitate, ori celor care nu pot să ajungă în ariile naturale îndepărtate de oraș din motive financiare.
Conectarea cetățenilor la natură trebuie să fie un imperativ pentru întreaga mișcare de conservare a naturii, dar și pentru autorități și decidenți iar ariile protejate urbane sunt create tocmai pentru acest motiv, pentru a familiariza oamenii, în special copiii, cu natura, cu importanța conservării naturii.
Ariile protejate urbane protejează fauna și flora, în condițiile în care mulți specialiști spun că deja ne îndreptăm către cea de-a 6-a extincție majoră în masă.
Astfel de spații aduc localnicii mai aproape de natură, dar și susțin economia locală prin turism, având potențialul de a devein atracții turistice de prim rang.
Contactui regulat al oamenilor cu natura este foarte benefic: pe lângă exercițiile în aer liber, multe studii demonstrează că petrecerea timpului în natură îmbunătățește sănătatea fizică și mentală. Ariile protejate și timpul petrecut în natură contribuie la scăderea cheltuielilor cu sănătatea.
Ariile naturale protejate urbane sunt vitale pentru îndeplinirea misiunii Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (lUCN), atât în ceea ce privește orientarea către natură, cât și către oameni. Ajută deopotrivă la conservare diversității naturii, asigură că utilizarea resurselor naturale este echitabilă și sustenabilă dar asigură și că natura din (re)sursă devine sursă de viață și bucurie.
Ariile naturale protejate urbane din toată lumea primesc un număr mare de vizitatorl zilnic, care sunt mai diverși (din punct de vedere social și economic) decât cei care vizitează zone protejate mai îndepărtate.
Nu în ultimul rând, prin atenția pe care o atrag publicului larg, mass-mediei, politicienior, autorităților, ariile protejate urbane pot reprezenta adevărate locuri de coalizare a mișcărilor de conservare, cercetare și educație, precum și muzee în aer liber și locuri de promovare a patrimoniului natural și cultural local și național.
Cele de mai sus fac parte din motivația unei recente inițiative legislative, care a pornit din experiența echipei Parcului Natural Văcărești și a fost recent depusă în Parlament, ca Legea Ariilor Naturale Protejate Urbane, având ca inițiatori și susținători mai mulți deputați și senatori din aproape toate partidele parlamentare. Legea tocmai a trecut de Senat, tacit, dar a trecut și urmează să fie dezbătută în comisiile și plenul Camerei Deputaților.
Această lege creează baza includerii biodiversității urbane în strategiile de dezvoltare ale marilor orașe ale țării, va duce la înființarea de arii protejate urbane în toate orașele mari și la crearea unei rețele naționale de arii protejate urbane.
Parcul Natural Văcărești va juca un rol cheie, prin faptul că devine exportator de know-how, model care poate fi replicat și în alte părți ale țării. Deatfel Asociația Parcul Natural Văcărești deja susține mai multe astfel de inițiative în mai multe orașe (Cluj, Brașov etc.). Recent asociația a conceput un proiect prin care dorește să identifice, studieze și propună alte 5 potențiale zone care ar putea deveni arii protejate urbane în București și împrejurimi, printre care și pădurea Băneasa, dar să și găsească organizații și grupuri de inițiativă pe care să le sprijine în derularea unor proiecte similare în alte 10 orașe mari ale României.
Când vom avea o rețea de arii naturale protejate urbane și organizații, instituții și oameni implicați în orașele mari din țară, alături de ariile naturale protejate din zonele sălbatice bine conservate și administrate pentru dezvoltarea comunităților locale, abia atunci înseamnă că știm să ne prețuim natura, am reînvățat să trăim alături de ea, putem să trăim mai sănătos și mai cu bucurie, merităm natura din jurul nostru și putem lăsa urmașilor adevărata moștenire pe care și ei o merită: planeta cu tot ce este viu pe ea.
DESPRE AUTOR: FLORIN STOICAN
Florin Stoican, președinte al Asociațiilor Kogayon și Parcul Natural Văcărești, este geolog, conservaționist, membru coordonator al echipelor care au înfiintat Parcul Național Buila-Vânturarița și Parcul Natural Văcărești, cu expertiză în conservarea naturii, managementul ariilor protejate și al resurselor naturale, dezvoltare durabilă, educație ecologică.
