Parlamentarii republicani americani vor plantarea a 1.000 de miliarde de arbori pentru combaterea încălzirii globale

Parlamentarii republicani americani au propus, miercuri, o lege prin care să fie 1.000 de miliarde de copaci până în 2050 pentru a lupta împotriva încălzirii globale, un plan destinat să abordeze schimbările climatice prin absorbirea emisiilor de dioxid de carbon din aer în loc prin reducerea emisiilor, anunță Reuters.

Proiectul de lege reflectă recunoaşterea în cadrul Partidului Republican a dorinţei alegătorilor de luare a unor măsuri pentru combaterea schimbărilor climatice, dorind în acelaşi timp să menţină beneficiile economice asuse de dezvoltarea istorică a activităţilor de foraje petroliere în Statele Unite, cel mai mare producător de petrol şi gaze din lume.

Preşedintele american Donald Trump, care pune la îndoială în mod constant ştiinţa schimbărilor climatice, şi-a exprimat sprijinul pentru ideea unei campanii masive de replantare, în timpul discursului susţinut luna trecută la Forumul Economic Mondial de la Davos.

”Lucrez la o lege care va face doar acest lucru: plantarea a 1.000 de miliarde de arbori până în 2050, cu obiectivul de izolare a carbonului şi de încurajare a utilizării produselor din lemn”, a declarat congresmanul de Arkansas Bruce Westerman, membru al Comisiei pentru resurse naturale din Camera Reprezentanţilor.

Alte elemente ale planului, care va fi publicat în săptămânile următoare, se vor concentra pe izolarea carbonului de la centralele energetice, reciclarea plasticului şi dezvoltarea energiei curate, inclusiv a gazelor naturale şi a energiei nucleare.

Democraţii, inclusiv cei care au aspiraţii prezidenţiale în acest an electoral, au propus renunţarea rapidă la carburanţii fosili, pentru a ajuta Statele Unite şi alte ţări să evite un impact grav al schimbărilor climatice.

Ecologiştii afirmă că o concentrare pe plantarea de copaci, ignorând reducerea emisiilor produse de carburanţii fosili, este contraproductivă. Marea majoritate a cercetătorilor consideră că emisiile produse de carburanii fosili sunt principalul factor care determină încălzirea globală.

”Plantarea copacilor este bună, desigur, dar este departe de a fi suficientă, pentru ceea ce este nevoie, şi nu poate înlocui măsurile reale de compensare şi revenirea la natura sălbatică”, spunea luna trecută Greta Thunberg la Davos.

Măsurile de eliminare a dioxidului de carbon în mod natural, cum ar fi prin plantarea de arbori, au câştigat teren la nivel mondial. În iulie 2019, de exemplu, Etiopia a stabilit un record mondial plantând peste 350 de arbori în 12 ore, în cadrul unei campanii verzi a premierului Aiby Ahmed.

James Mulligan, asociat senior la World Resources Institute, a spus că plantările de copaci ar putea reduce cu 180-360 de milioane de tone de dioxid de carbon pe an până în 2040, dacă vor fi efectuate corect. El a adăugat că finanţarea este esenţială şi că programul are nevoie de ”un sistem de guvernanţă inteligent”.

Alianța Americană pentru Energie, un grup al industriei energetice pe piața liberă, a prezentat propunerea republicană de miercuri ca un „exercițiu de comunicare climatică” care imită propunerile democratice.

„Propunerea costisitoare a lui McCarthy este o pantă alunecoasă către un New Deal Green ceva mai puțin intruziv”, a declarat Thomas Pyle, președintele AEA.

spot_img

Ultimele știri