Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Participanţii la maratonul din Londra au primit apă în capsule biodegradabile în loc de sticle de plastic

Organizatorii Maratonului de la Londra, care a avut loc duminică, au luat o poziție fermă împotriva deșeurilor din plastic și au înlocuit 200.000 de sticle de apă cu niște capsule inovatoare, realizate din alge marine comestibile și biodegradabile.

Pungile de apă sunt realizate de Skipping Rocks Lab, un startup din Londra, care dezvoltă alternative la produsele de consum livrate de obicei în plastic.

„Modificările și încercările pe care le introducem pentru acest an au potențialul de a schimba evenimentele în viitor”, a declarat pentru CNN Hugh Brasher, directorul maratonului.

Zeci de mii de alergători au primit apă în Ooho! pods în timpul cursei. Acestea pot fi mușcate pentru a elibera apa din interiorul membranei de alge marine. Capacul exterior poate fi, de asemenea, ingerat. Dar dacă nu sunt mâncate, capsulele se biodegradează în doar câteva săptămâni în comparație cu sticlele de plastic care durează sute de ani pentru a se descompune.

„Maratonul este o piatră de hotar … sperăm să demonstrăm că acesta poate fi utilizat la scară mult mai mare în viitor”, a spus Rodrigo Garcia Gonzalez, unul dintre fondatorii startup-ului.

Capsulele sunt destinate persoanelor care se deplasează, cum ar fi participanții la concursuri de atletism și participanții la festivaluri de muzică. Ele pot fi umplute cu o varietate de lichide.

„Espresso Martinis a fost cel mai popular produs al nostru la festivaluri, unde consumul ambalajului face parte și el din experiență”, a declarat Pierre-Yves Paslier, partener de afaceri al Garcia Gonzalez.

Cei doi spun că misiunea companiei lor este să „facă ambalajele din plastic să dispară” și lucrează la mai multe produse.

Potrivit CNN, anul trecut, aproape un milion de PET-uri cu apă au fost înmânate alergătorilor.

Conform unui studiu din 2017 publicat în revista Science Advances, doar 9% din cele 8.300 de milioane de tone metrice de plastic produse vreodată au fost reciclate. Alte 12% au fost arse în incineratoare.

Restul de 79% au fost trimise la depozitele de deșeuri, au fost aruncate necorespunzător sau au fost găsite în oceane.

Producerea de sticle de plastic necesită, de asemenea, multă energie și apă. Este nevoie de mai mult de cinci litri de apă pentru a produce o sticlă standard de 500 ml din plastic, potrivit CNN.

Organizatorii maratonului de la Londra au luat și alte măsuri pentru ca evenimentul din acest an să fie mai durabil.

Băuturile energiyante vor fi servite în cupe compostabile la alte două stații de băut, reducând numărul total de sticle de plastic utilizate de la 920.000 în 2018 la 704.000 în acest an.

spot_img

Ultimele știri