PATRES: Modificările din Legea regenerabilelor sacrifică investitorii mici și mijlocii

in Energie, Legislatie 29 November 2016 74 Views

Organizația Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România (PATRES) consideră că versiunea finală a OUG de modificare a Legii 220 (legea regenerabilelor n.r.), după consultarea publică, reprezintă de fapt un set de măsuri  în favoarea marilor companii internaționale din sectorul eolian și, de cealaltă parte, faliment garantat pentru producătorii mici și mijlocii, mai ales al celor din sectorul fotovoltaic.

legea regenerabilelor

(…) în actul normativ ce modifică Legea 220 se prevede  continuarea măsurii de amânare a 2 certificate verzi la tehnologia solară până la finalul anului 2024, în condițiile în care pentru tehnologia eoliană amânarea rămâne conform OUG57/2013 (până la 31.03.2017). Această măsură reprezintă o discriminare inacceptabilă a tehnologiei solare, care în fapt se vede deposedată de cele 2 certificate verzi”, se precizează într-un comunicat de presă al PATRES.

De asemenea, prin păstrarea prețului minim actual la nivelul de 29,4 euro, față de 25 euro pentru un certificat verde, se reduce numărul de certificate verzi absorbite în anul 2017 de la un nivel de 17 milioane (în prima formă a OUG) la 14,9 milioane (forma revizuită a OUG după consultare publică).

Urmare a eliminării prevederii prin care se continuă măsura de amânare a certificatelor verzi pentru centralele eoliene și microhidrocentralele până la sfârșitul anului 2017, pe parcursul anului viitor se vor emite suplimentar , față de anul 2016, încă 4 milioane certificate verzi doar pentru centralele eoliene. Diferența de absorbție a certificatelor în anul 2016 versus 2017, conform propunerii de OUG, este de aproximativ 2,8 milioane certificate verzi. Având în vedere că în tehnologia eoliană o bună parte din capacități este reprezentată de producători integrați, care au reușit și vor continua și pe viitor, în baza contractelor bilaterale existente, să vândă toate certificatele verzi care le sunt emise, rezultă foarte clar că absorbția crescută a certificatelor verzi în 2017 se va face preponderent din această tehnologie, în favoarea producătorilor integrați și în detrimentul producătorilor mici și mijlocii”, se mai arată în documentul PATRES.

Reticență față de funcționarea eficientă a unei platforme anomime de tranzacționare

PATRES susțin că, deși apreciază propunerea introducerii unei platforme anonime de tranzacționare în forma unor produse combinate energie plus certificate verzi, manifestă rezerve cu privire la eficiența acesteia în următorii ani, în condițiile în careabsorbția de certificate verzi în piață nu crește pentru toți producătorii și, mai ales, în condițiile în care contractele bilaterale existente rămân în vigoare.

Practic,  în continuare unii producători (mai ales cei integrați) vor vinde toate certificatele verzi, în timp ce alții nu vor vinde mai nimic. De asemenea, o astfel de piață nu poate funcționa dacă nu se elimină obligativitatea vănzării energiei în bandă – lucru imposibil pentru producătorii din surse regenerabile – schimbare care nu este prevăzută în draftul de OUG”, explică reprezentanții PATRES.

Comentarii

comentarii