Patru soluții inovatoare pentru combaterea sărăciei energetice din Europa

Aproximativ 460.000 dintre gospodării din România nu au acces formal la energie, în timp ce 20% din cetățeni trăiesc în sărăcie energetică. La nivel european există între 50 și 125 de milioane de oameni care se luptă zilnic pentru a-și asigura confortul termic și alimentarea cu energie electrică a locuinței la un preț accesibil. Patru inovatori sociali europeni și-au prezentat soluțiile de optimizare energetică – de la aplicații web la sisteme de închiriere și consiliere bugetară – în cadrul seminarului „Social Innovation to Tackle Fuel Poverty: What Works in Romania?”, organizat de Ashoka România și Enel România.

Patru soluții inovatoare pentru combaterea sărăciei energetice din Europa

Care sunt cele patru soluții?

Samenlevingsopbouw (Belgia) este un sistem de închiriere și achiziție în rate, în condiții speciale de finanțare, de aparatură electrocasnică având o clasă energetică superioară, deci capabilă să genereze economii de energie. Această soluție inovatoare oferă acces la aparatură electrocasnică eficientă oamenilor care în mod normal nu își pot permite astfel de dispozitive.

Sunt asistent social și lucrez pentru ameliorarea sărăciei energetice de 6 ani. Am început prin dialog social și advocacy, dar una din problemele pentru care nu puteam găsi o soluție era faptul că oamenii foloseau aparate electrocasnice vechi cu un consum ridicat de energie. Este un cerc vicios, acești oameni se adâncesc în datorii pentru că nu își pot plăti factura la energie și nu își pot schimba electronicele pentru că au deja datorii. Dar nu puteam să le oferim pur și simplu banii, așa că am găsit o soluție astfel încât să rezolvăm problema de la sursă: am început să le închiriem oamenilor electrocasnise eficiente din punct de vedere energetic”, a povestit Stefan Goemaere, inițiatorul sistemului belgian.

Organizația ECODES (Spania) derulează proiectul “Nicio casă fără energie”, care oferă o soluție tehnologică la problema sărăciei energetice. Cu ajutorul unui chestionar sunt adunate date despre starea familiei și a locuinței și date cu privire la contractele de utilități de la persoanele vulnerabile. Pe baza lor, aplicația oferă un raport cu sfaturi pentru reducerea consumului de energie.

Renania de Nord – Westfalia Împotriva Sărăciei Energetice este un proiect al Verbraucherzentrale NRW (Germania), care oferă gratuit consiliere bugetară, juridică și consiliere cu privire la modalități de scădere a consumului de energie pentru gospodăriile afectate de sărăcie energetică. Inițiativa urmărește să prevină deconectările și să asigure acces permanent la energie pentru gospodăriile afectate.

Plymouth Energy Community (Marea Britanie) ajută localnicii și organizațiile locale să transforme felul în care ei cumpără, folosesc și produc energie în oraș. Activitatea PEC se concentrează pe trei obiective majore: reducerea facturilor la energie și a sărăciei energetice, îmbunătățirea eficienței energetice și generarea unui flux de energie verde locală către oraș.

spot_img

Ultimele știri