Asociația Ivan Patzaichin a lansat o campanie de conștientizare a valorii râurilor

Campania Apele Unite ale României (A.U.R.), desfășurată de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, presupune activități de educație non-formală, ecologizare și sport în aer liber, cu scopul să provoace comunitățile să descopere beneficiile oferite de râurile care le traversează. Campania a fost inaugurată prin lansarea la apă, în Orșova, a trei canotci construite de copiii din Eșelnița și Turnu Severin.

Rowmania

Campania națională „Apele Unite ale României” va presupune realizarea mai multor inițiative locale menite să pună în valoare apele României, „prin care se poate conștientiza valorosul potențial hidrografic românesc”.

„Ne propunem să promovăm legătura dintre patrimoniul cultural și cel hidrografic prin evidențierea impactului pe care râurile interioare ale localităților îl au asupra identității culturale a comunităților și a direcțiilor de dezvoltare a acestora. Încurajăm comunitățile să își asume o protecție activă a apelor, demonstrând că un râu sănătos și iubit de locuitori poate contribui la consolidarea profilului identitar al întregii zone”, scriu cei de la Asociație pe site.

Campania a fost inaugurată prin lansarea la apă a trei canotci construite de elevii din Eșelnița și Turnu Severin în cursul unor ateliere de educație alternativă.

O echipă de copii de la Școala Gimnazială Eșelnița și două echipe formate de Cercetașii din Turnu Severin s-au transformat, timp de trei săptămâni, în marangozi (constructori tradiționali de bărci din lemn), dezvoltând-și abilități noi și punând în practică cunoștințe dobândite în școală. Ei au modelat lemnul, au aflat care sunt regulile de bază ale fotografiei, au aplicat noțiuni de geometrie, fizică, economie și ecologie, exersându-și, totodată, gândirea critică și spiritul civic activ. Meșter le-a fost Viorel Gheorghe, coordonatorul programului de învățare prin metode alternative numit Atelierul Mobil.

În luna iunie, copiii din Orșova vor construi și ei o canotcă.

barcă

“Mi-aș dori ca un număr cât mai mare de copii să fie interesați de sporturile nautice, dar îmi dau seama că primii pași sunt familiarizarea cu bucuria pe care ți-o dă alunecatul pe apă, cu ideea de a vâsli, cu formele frumoase ale unei ambarcațiuni și încrederea pe care ți-o dă o barcă bine făcută. Pentru că, de fapt, când te încumeți să vâslești, îți încredințezi viața acestei prietene de nădejde, barca. Iar atunci când ai și contribuit la construcția ei, ești cu atât mai entuziast să ieși pe apă și să o probezi,” a declarat Ivan Patzaichin, prezent la eveniment.

„Unul dintre pilonii strategici de responsabilitate socială ai Kaufland România este protecția mediului, indiferent că vorbim de proiecte de educație ecologică, campanii de sensibilizare pentru subiecte de protecție a naturii sau acțiuni concrete de ecologizare. Campania Apele Unite ale României reunește toate aceste componente, așa că suntem bucuroși să ne alăturăm domnului Ivan Patzaichin, un recunoscut luptător pentru protejarea naturii în România.”, a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România, care va sprijini campania.

Atelierul Mobil, care presupune construirea unei canoe în cadrul unui atelier din incinta școlilor, se alătură anul acesta seriei de concursuri de vâslit „Descoperă Rowmania”, organizate de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23.

spot_img

Ultimele știri