Biciclete gratis pentru bucuresteni

Toti bucurestenii care vor sa mearga pe bicicleta dar nu detin una pot da la pedale gratuit incepand de astazi cand se deschide primul centru de bike-sharing. Asociatia Green Revolution, cu sprijinul Primariei Sectorului 1, pune la dispozitia publicului de toate varstele 150 de biciclete verzi in parcurile Kiseleff si Bazilescu.

Astazi se deschide primul centru in parcul Kiseleff, urmand ca cel din parcul Bazilescu sa se deschida incepand cu 1 septembrie. Centrele de inchiriere "La Pedale" au program de luni pana vineri, de la 12.00 la 20.00 (ultima bicicleta se inchiriaza la 19.15), si in week-end, de la 10.00 la 20.00 (ultima bicicleta se inchiriaza la 19.15). Bicicletele sunt disponibile in trei modele – pentru copii, adolescenti si adulti. Inchirierea unei biciclete verzi nu costa nimic si se face pe baza buletinului si a unui contract de dare in folosinta semnat la centrele "La Pedale". Bucurestenii se pot plimba timp de maximum doua ore, strict in perimetrul parcurilor Kiseleff si Bazilescu, de unde au inchiriat bicicleta.

„Unii interzic mersul pe bicicleta in parcuri, noi il incurajam. Proiectul este o premiera pentru Bucuresti si reprezinta un indemn la miscare, la un stil de viata sanatos. De aceea, invit locuitorii Sectorului 1 – copii si adulti, deopotriva – in parcurile noastre, unde, pe langa un ambient placut, pot sa faca miscare cu bicicletele puse la dispozitia lor gratuit de catre Primaria Sectorului 1”, a declarat primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.

„Proiectul „La Pedale” este unul foarte ambitios pentru Asociatia Green Revolution dar in aceeasi masura si pentru locuitorii capitalei. Este o proba de civilizatie pe care eu sper sa o trecem cu bine, este o dovada a faptului ca Bucurestiul poate evolua si se poate transforma intr-o capitala europeana”, a declarat Raluca Fiser, presedintele Asociatiei Green Revolution care a avut initiativa proiectului „La Pedale”.

Asociatia Green Revolution incurajeaza cu aceasta ocazie si spiritul civic al bucurestenilor, oferindu-le sansa de a-si demonstra grija fata de bunuri pe care le impart cu concetatenii lor. Proiectul face parte dintr-o strategie pe termen lung a Asociatiei, care vizeaza promovarea bicicletei in oras. In cadrul proiectului Capitala creste Verde desfasurat in primavara lui 2009, Green Revolution a pus la bataie 500 de biciclete noi pentru bucuresteni.

Foto: Green Report / Anita Vizireanu

spot_img

Ultimele știri