Peste 100.000 de PET-uri, colectate de Carrefour ca plată pentru legume şi fructe

Carrefour România și GreenPoint Management au colectat peste 100.000 de PET-uri în perioada octombrie-noiembrie 2020, în cadrul campaniei Plata cu PET, oferind în schimb 28 de tone de fructe și legume românești, de la producători locali.

Campania, aflată deja la cea de-a doua ediție, este un demers Carrefour prin care PET-ul devine monedă de schimb pentru fructe și legume, încurajând astfel românii să deprindă obiceiuri mai bune și să recicleze. Caravana Plata cu PET a ajuns anul acesta în 6 orașe: Brașov, Baia Mare, Constanţa, Iaşi, Târgu Jiu şi Bucureşti.

„În ultimii doi ani, am străbătut 14 orașe în care am dus, împreună cu Carrefour, un mesaj în care noi credem, și anume acela că deșeurile de plastic sunt o resursă. Dacă sunt colectate selectiv și reintroduse în circuitul economic, reducem poluarea și susținem astfel economia circulară, în urma căreia, în timp, să avem o gestionare corectă a resurselor. Am ales să fim parteneri în acest proiect pentru că suntem o companie care are sustenabilitatea în ADN-ul său, iar fiecare inițiativă care ne duce mai aproape de atingerea țintelor trebuie susținută”, a declarat Adela Lazăr, Președinte GreenPoint Management.

Mecanismul campaniei a fost unul simplu. Orice persoană a avut posibilitatea să aducă la caravana amplasată în parcarea hipermarketurilor până la 20 de PET-uri pe zi, urmând ca acestea să fie colectate pentru reciclare. Pentru fiecare PET, clienții au primit fructe sau legume proaspete, de la producători locali, din incinta magazinului. Gestionarea și transportul PET-urilor colectate în cadrul campaniei în toate cele 6 orașe au fost realizate de Grupul GreenPoint.

„Plata cu PET este proiectul care exprimă cel mai bine viziunea Carrefour asupra economiei circulare, transformând plasticul din deșeu în monedă de schimb pentru fructe și legume de la producători locali. Le mulțumim partenerilor GreenPoint Management pentru că s-au alăturat campaniei și pentru că, împreună, am putut ajunge în 6 orașe anul acesta, la cererea clienților noștri, care au trecut la obiceiuri mai bune. Toate PET-urile colectate vor fi reciclate de către GreenPoint Management, pentru a fi reintroduse în circuitul economic”, a declarat Felician Cardoș, Manager de Mediu Carrefour România.

Mai mult, Caravana Plata cu PET a fost extinsă anul acesta și în afara magazinului, în comunități, la asociații, centre de zi și ONG-uri, care au putut colecta, timp de o săptămână, PET-uri în schimbul cărora Carrefour a oferit fructe și legume de la producătorii locali. În total 17 ONG-uri a fost partenere în Caravana Plata cu PET, din cele 6 orașe vizitate.

Campania Plata cu PET este inclusă în programul „Punem Preț pe Plastic” inițiat de Carrefour în vara anului 2019.

Citeşte şi:

Europenii îşi doresc mai multe pubele de reciclare în spaţii publice
La nivel mondial se fac eforturi pentru a salva bananele de o pandemie
spot_img

Ultimele știri