Peste 15.000 de copaci vor fi plantați în urma Transilvania Half Marathon

in Aer, Business, Companii, CSR, EcoLIFESTYLE, Evenimente, Impact 8 October 2019 449 Views

În primul weekend din octombrie a avut loc, la Cluj, Transilvania Half Marathon. Organizatorii au promis atunci că vor planta câte un copac pentru fiecare kilometru parcurs de participanți. Astfel, în urma concursului, vor fi plantați 15.344 de arbori.

Foto: Facebook ATHM

Competiția Transilvania Half Marathon s-a aflat la a treia ediție și a cuprins Cursa Copiilor și curse de 21 de kilometri, 10 kilometri, 7 kilometri şi ştafetă 3×7 kilometri.

„Obiectivul principal al evenimentului constă în iniţierea unei acţiuni de plantare de arbori în zona limitrofă Clujului. Pentru fiecare kilometru alergat de către sportivi (adulţi şi copii) organizatorii îşi asumă un număr egal de copaci plantaţi. Estimăm un număr de peste 15.000 de arbori ce vor fi plantaţi într-o acţiune ce va fi comunicată ulterior, la momentul propice plantării”, informau organizatorii înainte de competiție.

Cea de-a treia ediție a fost organizată de Asociaţia Rotary Club Transilvania Cluj, susţinută de compania AROBS Transilvania Software şi Primăria Cluj Napoca, în parteneriat cu EuropaFM şi Direcţia Silvică Cluj. În primăvara lui 2019, sute de IT-iși de la compania AROBS și familiile lor au plantat Pădurea AROBS, în Florești.

Foto: FACEBOOK AROBS

„Nu este nimic întâmplător în decizia luată de organizatorii și sponsorii ATHM. Este o reacție la catastrofele de mediu care au loc pe glob, care, în 2019, au îngrijorat miliarde de persoane. La nivel de politică internațională, dar și de opinie publică, problemele de mediu devin din ce în ce mai importante. Social media din România și din întreaga lume este foarte preocupată de focurile din marile păduri ale globului. Siberia a ars săptămâni în șir la începutul verii 2019. Amazonia arde și astăzi și se pare că nimeni nu poate opri focul mistuitor. Toate acestea în contextul din ce în ce mai alarmant al problemelor de mediu globale. Încă folosim ca sursă de energie primară combustibili fosili, care duc la creșterea radiațiilor și contribuie la încălzirea globală. Să nu uităm de oceanele pline de plastic și pădurile tăiate doar pentru a produce ulei”, au mai transmis organizatorii.

Cei 15.344 de copaci vor fi plantați în zonele din jurul orașului Cluj, la o dată ce va fi anunțată ulterior.

Despre autor: Oana Racheleanu

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Pe ei îi caută Oana Racheleanu, despre ei îi place să scrie.

Comentarii

comentarii