Peste 200 de fermieri s-au înscris în programul Creștem România BIO

Carrefour este primul retailer care a inițiat un program pe termen lung dedicat susținerii agricultorilor români care vor să treacă la agricultura BIO – “Creștem România BIO”. În primele 2 luni, peste 200 de fermieri s-au înscris în program și 75 dintre ei sunt eligibili pentru a începe conversia la BIO, aceștia beneficiind de sprijin financiar pentru primul an, contracte ferme de preluare a producției în perioada de conversie și 2 ani după obținerea certificărilor necesare, cât și consultanță și promovare. Produsele recoltate în perioada conversiei vor ajunge pe rafturile magazinelor Carrefour cu o etichetă specială, de tranziție – “în conversie la BIO” – iar după certificare, cu eticheta ecologică, în conformitate cu normele europene.

“Există un potențial mare în țară. Pentru a converti acest potențial într-un model de dezvoltare, e nevoie de contribuția tuturor. Cred sincer că trebuie să lucrăm împreună: fermieri, retaileri, autorități, organizații de mediu, ONG-uri și camere de comerț. Fermierii înscriși în program sunt plini de curaj și creativitate, dispuși să încerce culturi BIO diverse, precum cartofi, morcovi, ardei, mure, afine și altele. BIO va fi o parte esențială a agriculturii românești, iar Carrefour vrea să pună piatra de temelie”, a precizat Jean Richard de Latour, CEO Carrefour România.


Jean Richard de Latour, CEO Carrefour România

Certificarea BIO este un proces care presupune multe rigori. “Pe toată această perioadă, producătorii aflați în conversie trebuie să facă față combaterii dăunătorilor fără pesticide, fără îngrășăminte chimice. Este un proces complex, însă fermierii sunt din ce în ce mai avizați și își doresc să aducă valoare adăugată”, a declarat Liliana Ciobanu, director general Ecocert, una dintre autoritățile acreditate în România să acorde certificări BIO.

Programul Creștem România BIO continuă eforturile retailerului de a aduce pe rafturi produse de calitate, la prețuri accesibile. În acest sens, Silviu Diaconu, Director Achiziții Produse Proaspete Carrefour, a explicat că diferențele evidente între prețurile produselor BIO și cele convenționale sunt generate de costurile de import și de oferta subdimensionată de pe piață pentru astfel de legume și fructe.

“De la 1 iunie, prețurile produselor BIO din magazinele Carrefour au scăzut, ca urmare a reducerii TVA de la 9 la 5%. Este un prim pas, însă diferențele de preț vor fi mai mici pe măsură ce vom reuși să producem în România mai multe legume și fructe certificate BIO. Totodată, pentru că ne dorim să cunoaștem cât mai bine cerințele pieței și impactul produselor BIO asupra sănătății, vom derula un studiu împreună cu Institutul Național de Endocrinologie C.I Parhon”, a declarat Silviu Diaconu.

Programul Creștem România BIO a fost inițiat în urmă cu trei luni și completează seria de parteneriate dezvoltate de Carrefour cu producătorii agricoli. Cooperativa Agricolă Carrefour Vărăști a fost lansată acum 3 ani, iar astăzi livrează peste 5.000 de tone de legume pe rafturile magazinelor. Concomitent, Filierele Calității Carrefour garantează calitatea produselor, de la fermă la raft, în doar 36 de ore.

spot_img

Ultimele știri