Peste 4.500 de angajaţi Amazon cer companiei măsuri urgente pentru reducerea amprentei de carbon

Peste 4.500 de angajați ai companiei Amazon au cerut companiei să ia măsuri urgente privind schimbările climatice și să reducă amprenta de carbon.

Angajaţii au cerut companiei să renunțe la serviciile personalizate de cloud computing care sprijină industria de petrol și gaze în extragerea combustibililor fosili. Aceştia au declarat, de asemenea, că Amazon nu a prezentat un plan la nivel de companie de a ajunge la emisii de carbon zero în termenele cerute de ştiinţă şi că obiectivul său de a avea energie 100% din surse regenerabile nu are un termen limită.

Scrisoarea reprezintă cea mai mare acţiune a unor angajați împotriva riscului climatic în industria tehnologică, deși lucrătorii din industria IT lansează din ce în ce mai multe campanii publice pentru a presa angajatorii în privința unor probleme cum ar fi hărțuirea sexuală la locul de muncă și salariile angajaților.

„Amazon are resursele și dimensiunea pentru a declanșa imaginația lumii și pentru a redefini ceea ce se poate face și este necesar să se facă pentru a aborda criza climatică”, au scris angajații consiliului de administrație și CEO-ului Amazon, Jeff Bezos. „Credem că aceasta este o oportunitate istorică pentru Amazon să stea cu angajații și să semnaleze lumii că suntem pregătiți să fim un lider climatic”.

În scrisoare angajaţii au acuzat Amazon că a făcut donaţii autorităţilor care nu iau măsuri în favoarea climei, şi au dat ca exemplu donațiile companiei de anul trecut către 68 de membri ai Congresului care au votat împotriva legislației privind clima.

Muncitorii au cerut, de asemenea, Amazon să rezilieze toate soluțiile personalizate concepute special pentru extracția și explorarea petrolului și a gazelor, să treacă printr-o „tranziție completă” a combustibililor fosili și să reducă poluarea în comunitățile vulnerabile.

Angajații îi împing pe oficialii Amazon să aprobe o rezoluție a acționarilor care ar forța compania să dezvăluie un plan de combatere a amprentei sale de carbon. Rezoluția a fost depusă la sfârșitul anului 2018 și va fi votată luna viitoare.

Cei 4.520 de angajați care au semnat scrisoarea reprezintă mai puțin de 1% din forța de muncă a lui Amazon, potrivit datelor FactSet. Este rar pentru angajații unei companii tech să îşi semneze public numele când critică angajatorii, mai ales la această scară. De exemplu, sute de angajați Google au protestat în noiembrie anul trecut față de abuzurile sexuale din compani, însă doar câteva nume ai muncitorilor protestatari au făcute fost publice la protest.

Un purtător de cuvânt al companiei nu a comentat această scrisoare, însă a declarat pentru CNBC că Amazon ia multe măsuri pentru a aborda schimbările climatice.

„La începutul acestui an, am anunțat că vom prezenta amprenta noastră de carbon la nivel de companie, împreună cu obiectivele și programele conexe. Am anunțat, de asemenea, expedierea Zero, viziunea noastră de a face ca toate transporturile Amazon să aibă emisii zero de carbon, cu 50% din totalul transporturilor net zero până în 2030 „, a spus el.


spot_img

Ultimele știri