Peste 6.000 de fani, la BikeFest 2014

tur ciclist bikefestPeste 6.000 de persoane pasionate de pedalat și biciclete au venit în Parcul Izvor din Capitală, în weekend-ul 13–14 septembrie, la BikeFest 2014, cel mai mare bicicliștilor urbani, organizat de Asociația Green Revolution în parteneriat cu Raiffeisen Bank. Timp de două zile, cei prezenți și-au putut testa îndrăzneala, rezistența și viteza la cele mai tari competiții, s-au distrat la concerte și au câștigat multe premii.

În 2009 am început să investim în proiectul I’Velo pentru că eram convinși că Bucureștiul are nevoie de o schimbare de mentalitate în ceea ce privește transportul urban. De atunci sărbătorim, în fiecare toamnă, împreună cu voi mersul pe bicicletă. Toamna aceasta ne-a adus foarte mulți bicilisti și un tur caritabil cu peste 500 de participanți. Ne bucurăm să vedem că mersul pe bicileta devine o practică”, a declarat Corina Vasile, Director Comunicare și Relații Publice Raiffeisen Bank.

BikeFest 2014 a fost deschis sâmbătă dimineață cu Pentathlon-ul, la care s-au înscris peste 700 de concurenți. Ocolirea gropilor, urcatul scărilor cu bicicleta în spate, slalomul prin trafic, toate provocărilor zilnice din traficul bucureștean au fost o adevărată demonstrație de rezistență și energie!

Au fost două zile de superfestival, un BikeFest 2014 cu mai multe competiții, cu și mai mulți bicicliști prezenți în parc și multă distracție. Numărul bicicliștilor, în creștere de la un an la altul, dovedește că suntem uniți și, într-un final, vom fi atât de mulți încât o să avem piste și parcări, drepturi și respect în trafic. Venind la BikeFest, este clar, susții comunitatea și lupți pentru drepturile tale. Le mulțumim sponsorilor, partenerilor și tuturor bicicliștilor care ne-au fost alături la BikeFest și speram să îi avem alături și la ediția de anul viitor!”, a declarat Raluca Fiser, președintele Asociației Green Revolution.

BikeFest 2014 însemnat două zile de:

I’Velo Pentathlon – o competiție cu 5 probe noi, dedicată bicicliștilor urbani. Anul acesta, la Pentathlon 2014 au luat startul peste 300 de concurenți și au demonstrat că au toate abilitățile unui bicicliști urban.

  1. Tur ciclist caritabil – Pedalăm pentru zâmbete. Peste 500 de bicicliști s-au alăturat demerului nostru și au pedalat pentru copiii neajutorați din Valea Screzii din județul Prahova. Astfel, 54 de biciclete ăla Asociației Green Revolution vor aduce zâmbete pe fetele acestor copii.
  2. Peste 400 de persoane și-au testat rezistența fizică la Cel mai mare marathon de cycling și aerobic din România, organizat de World Class România. 300 de biciclete și cei mai buni instructori de cycling și aerobic au pregătit o atmosferă plină de energie pe durata celor 5 ore de marathon.
  3. Doi pe bicicletă, cea mai amuzantă competiție dedicată cuplurilor, prietenilor sau familiei a adunat peste 30 de echipe la start.
  4. Şcoala de biciclete, powered by Nescafé – 30 de persoane au învățat să pedaleze.

6.X-treme Bike – Freerider și Şcoala de Pedalat au făcut demonstrații de cascadorie pe bicicletă și i-au învățat câteva trucuri pe doritori.

  1. BikeFest Expo a adus cele mai importante magazine și cei mai cunoscuți producători de biciclete cu super oferte la biciclete și accesorii.
  2. Concertele cu Leș Elephantes Bizarres și Doru Trăscău, ex AB4 sau Mono Jacks și stand-up comedy cu Costel au strâns peste 1.000 de persoane care s-au amuzat și au fredonat melodiile celor două trupe.
  3. Junior area. În cele două zile ale evenimentului, copiii au participat la ateliere diverse de pictură și desen, facepainting, workshop-uri, creații handmade, reciclare creativă, modelaj, design textile.

BikeFest este un eveniment organizat în scopul consolidării comunității de bicicliști și promovării bicicletei ca mijloc de transport alternativ. Astfel, în cadrul celor două zile de eveniment vor fi organizate activități cu și despre biciclete, dedicate tuturor iubitorilor acestui sport.

spot_img

Ultimele știri