Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Peste un milion de deseuri colectate in 2006 in regiunea de Sud-Est

Peste un milion de tone de tone de deseuri au fost colectate, in anul 2006, in Regiunea Sud Est, potrivit unui raport intocmit de judetele componente ale regiunii si prezentat, luni, la un seminar privind aplicarea masurilor prevazute in Planul Regional de Gestionare a Deseurilor (PRGD).

Un numar de 40 de operatori de salubritate, care deservesc aproximativ 51% din populatia totala a regiunii, au colectat deseuri municipale. In cadrul unor proiecte in parteneriat public-privat, la nivel local, a demarat colectarea selectiva a deseurilor municipale in vederea valorificarii materialelor reciclabile (hartie, carton, sticla, metale, materiale plastice), in judetele Buzau, Constanta si Tulcea.

In cadrul Regiunii Sud Est, aproximativ 90% din deseurile municipale sunt depozitate. Din totalul de 27 de depozite neconforme din zona urbana existente la sfarsitul anului 2005, in anul 2006 s-a sistat activitatea de depozitare din patru depozite municipale, aflate pe teritoriul judetului Constanta, la Medgidia, Negru Voda, Eforie Sud si Albesti. In anul 2007 se va inchide depozitul din localitatea Vararie, judetul Tulcea.

La nivelul regiunii exista cinci depozite conforme pentru deseuri menajere nepericuloase in judetul Braila, localitatea Muchea, judetul Buzau, localitatea Galbinasi, judetul Constanta, localitatile Ovidiu, Costinesti, Albesti.

In cursul anului 2006 a continuat depozitarea in cadrul celor aproximativ 1.100 depozite rurale. Aceste amplasamente vor fi inchise si ecologizate pana la data de 16 iulie 2009. In cadrul seminarului, reprezentantii APM din judetele Constanta, Tulcea, Braila, Vrancea, Buzau si Galati au fost informati ca punerea in aplicare a masurilor prevazute in PRGD va fi monitorizata de autoritatile de mediu din regiune conform unei metodologii speciale.

Metodologia a fost pusa la punct de echipa proiectului PHARE "Asistenta tehnica pentru elaborarea Planurilor Regionale de Gestionare a Deseurilor" si cuprinde gradul de indeplinire a unor indicatori cum ar fi numarul de depozite neconforme inchise, numarul de statii de transfer realizate, cantitatile colectate de deseuri reciclabile, cantitatile colectate de deseuri electrice si electronice.

Foto: apmnt.ro

spot_img

Ultimele știri