Companiile de chimicale avertizează că pesticide puternice le sunt vândute online amatorilor

Pesticide și erbicide periculoase sunt vândute online amatorilor din Marea Britanie, deși legea se presupune că limitează utilizarea lor numai de către experți precum fermieri și grădinari. Companiile de chimicale și militanții pentru protejarea mediului și-au exprimat îngrijorarea că utilizatorii s-ar putea expune unor riscuri din cauza credinței greșite că pur și simplu folosesc produse „foarte puternice”.

Companiile de chimicale avertizează că pesticide puternice le sunt vândute online amatorilor

În timp ce experții sunt obligați de lege să urmeze cursuri despre cum să utilizeze în siguranță chimicalele, în Marea Britanie nu există încă o lege clară care să interzică vânzarea acestora către cumpărătorii necalificați, spun jurnaliștii de la The Independent, în urma unei investigații realizate de Unearthed, platforma de jurnalism a Greenpeace.

Crop Protection Association (CPA), care reunește companii reprezentative pentru industria pesticidelor, a transmis că producătorii de pesticide sunt îngrijorați de această portiță a legii. Vânzarea acestor produse online este descrisă de asociație ca „o zonă de preocupare importantă”, potrivit Unearthed.

Produse care conțin cantități periculoase de chimicale precum glifosat sunt „deseori promovate în mod clar pentru un anumit public țintă, amatorii”, a transmis CPA.

Potrivit acestora, exprimări precum „foarte puternic”, „super puternic” sau chiar „profesional” sunt folosite pentru a da impresia greșită că sunt pur și simplu produse de o calitate superioară, dar nu că ar fi destinate numai experților.

Un alt indiciu că aceste produse sunt destinate publicului general este includerea în pachete a mănușilor de unică folosință și a cănilor gradate, ceea ce CPA descrie ca „nu ceva ce un utilizator profesionist ar aștepta să i se ofere”.

Aceste descoperiri au apărut la scurt timp după ce un judecător californian a hotărât că erbicidul Roundup pe bază de glifosat, produs de Monsanto, a contribuit la dezvoltarea cancerului, până în fază terminală, în cazul unui grădinar de la o școală. Monsanto, care trebuie să îi plătească lui Dewayne Johnson 289 milioane de dolari, a declarat că va ataca hotărârea.

gardenpedia.ro

„Fără o instruire specială, grădinarii amatori ar putea folosi greșit aceste produse, punându în pericol sănătatea lor și a celor din jur, dar și a mediului”, a declarat Nick Mole de la Pesticide Action Network UK.

Unearthed a descoperit că produse profesionale pe bază de glifosat sunt disponibile la scară largă pe eBay, iar mulți dintre vânzători au câștigat pe site calificativul de „cel mai înalt grad de performanță”.

„Ca industrie, suntem îngrijorați de vânzarea online a produselor profesionale către utilizatori amatori. De aceea, lucrăm alături de eBay și alte companii online pentru a închide orice portiță și pentru a ne asigura că produsele profesionale sunt vândute către persoane calificate”, a spus un purtător de cuvânt al CPA.

eBay a transmis, printr-un purtător de cuvânt, că nu au „niciun pic de toleranță față de vânzările ilegale de pesticide pe piața noastră”.

„Lucrăm îndeaproape cu autoritățile, cum ar fi HSE (Health and Safety Executive) pentru a ne asigura că toate produsele sunt în acord cu legea și monitorizăm în permanență piața noastră pentru a impune acest lucru”, a mai transmis eBay.

Companiile de chimicale avertizează că pesticide puternice le sunt vândute online amatorilor

spot_img

Ultimele știri