12.000 de litri de petrol, deversați în Atlanticul de Nord de pe o platformă ExxonMobil

in Poluare 18 July 2019 70 Views

Producția de pe platforma de petrol Hibernia, aparținând ExxonMobil, a fost oprită, după ce 12.000 de litri de petrol s-au scurs în apele Atlanticului de Nord. Potrivit companiei, nu au fost văzute vietăți sălbatice în zonă, deși, spune AFP, de obicei aici înoată multe balene.

Inițial, producătorul american de hidrocarburi a anunțat miercuri că un amestec de apă şi petrol s-a deversat dintr-un rezervor al platformei, dimineaţă. În comunicatul emis de HMDC, consorţiul care exploatează Hibernia şi în care ExxonMobil deţine 33%, alături de Chevron (27%), Suncor (20%) şi Equinor (5%), era precizat că estimările preliminare indicau o pată cu dimensiunile de 20 de metri lăţime şi 900 de metri lungime, care se extindea.

Miercuri noapte, la șase ore de la primul anunț, compania a trimis un alt comunicat în care transmitea că activitatea pe platforma Hibernia a fost oprită, până când problema va fi rezolvată.

„Suntem dezamăgiți de deversarea care a avut loc, dar muncim din greu să minimizăm impactul asupra mediului”, a transmis Scott Sadlin, președintele companiei.

Aceasta a precizat că decizia de a înceta temporar activitatea a fost luată preventiv.

După ce au descoperit scurgerea, angajaţii Hibernia au început „o dispersare mecanică” şi au instalat baraje absorbante. A fost de asemenea instalată o baliză pentru a urmări extinderea petei de petrol. Cantitatea scursă, 12.000 de litri de petrol, a fost estimată pe baza analizelor imaginilor din elicopter, potrivit CBC.

Contactată de AFP, care a dorit să afle în ce direcţie se extinde pata de petrol şi care ar fi riscurile pentru fauna din această zonă, unde înoată multe balene, compania ExxonMobil a refuzat să facă comentarii.

Joi au fost realizate în zonă controale cu barca și din aer, pentru a observa viețile sălbatice, dar compania a anunțat că nu au fost văzute astfel de vietăți.

În noiembrie 2017, o platformă a companiei Husky Energy a deversat în Atlanticul de Nord 250.000 de litri de petrol. Aceea a fost cel mai mare incident de scurgere a petrolului din istoria offshore-ului provinciei.

Despre autor: Oana Racheleanu

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Pe ei îi caută Oana Racheleanu, despre ei îi place să scrie.

Comentarii

comentarii