Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

FIFA 2010 va avea o amprenta de carbon uriasa

Campionatul Mondial de Fotbal FIFA din 2010, care va avea loc pentru prima data in Africa, va avea cea mai mare amprenta de carbon dintre toate evenimentele sportive majore, potrivit unui studiu efectuat recent, citat de Guardian.

FIFA 2010 va genera 2,75 milioane de tone de emisii de carbon, adica o amprenta de carbon de opt ori mai mare decat cea a Cupei Mondiale din 2006, din Germania.

Principala cauza a nivelului ridicat de poluare sunt deplasarile aeriene pana in Africa, ce vor reprezenta un procent de 67% din totalul emisiilor care vor fi eliminate in atmosfera in timpul evenimentului de o luna de anul viitor.

Emisiile de carbon ale Cupei Mondiale FIFA din 2010 vor creste foarte mult fata de alti ani. Potrivit raportului „Feasibility Study for a Carbon Neutral 2010 Fifa World Cup”, amprenta de carbon estimata a primului campionat mondial FIFA din Africa va fi de 896.661 tone de dioxid de carbon, la care se vor adauga si 1.866.589 tone de CO2 de la transportul international catre marele eveniment.

In plus, nici sistemul de transport al Africii de Sud nu este foarte prietenos cu mediul, fata de alte state. „Pentru transportul interurban, distantele dintre orase in Africa de Sud sunt mult mai mari decat in Germania, iar lipsa trenurilor de viteza mare ii va determina pe vizitatori sa adopte transportul aerian, ajungandu-se astfel la si mai multe emisii de carbon”, se precizeaza in raport.

Emisiile poluante accelereaza fenomenul incalzirii globale, iar evenimentele sportive majore precum Jocurile Olimpice si turneele FIFA au fost gandite inca din anii 1990 in asa fel incat sa reduca impactul lor asupra mediului.

Foto: guardian.co.uk

spot_img

Ultimele știri