Fii eco la concertul Madonnei

Mult asteptatul concert al Madonnei va fi atat o oportunitate de distractie pentru cei 70.000 de spectatori asteptati, cat si de a-si demonstra spiritul ecologic. Partea “eco” a concertului divei pop cuprinde un sistem de colectare selectiva a deseurilor si voluntari care vor sfatui spectatorii sa lase Parcul Izvor intr-o stare cat mai buna.

Organizatorii evenimentului, Emagic Entertainment, au sfatuit spectatorii sa nu se urce in copacii din parc, sa nu rupa florile, arbustii sau sa deterioreze mediul in vreun alt fel.

“Am rugat spectatorii sa pastreze curatenia pe toata durata evenimentului, sa nu arunce gunoaie pe spatiul verde sau pe aleile parcului”, a precizat pentru Green Report Dragos Chiscoci, Marketing & Communication Officer Emagic.

In multimea de fani ai Madonnei isi vor face loc si 20 de voluntari MaiMultVerde, care ii vor ajuta pe spectatori sa gaseasca drumul catre dispozitivele de colectare selectiva care vor fi amplasate in parc. De asemenea, ei le vor spune mai multe despre modul in care pot convinge autoritatile din zonele in care locuiesc sa implementeze sisteme de colectare selectiva langa locuintele lor, daca semneaza scrisoarea campaniei “Viata dupa colectare”.

Organizatorii si cei de la MaiMultVerde sustin ca impactul concertului asupra mediului va fi redus.

“Din cate stim noi, nu s-au taiat copaci sau arbusti pentru organizarea concertului. Au mai fost concerte acolo si nu a fost nevoie sa se taie copaci”, a declarat pentru Green Report Anamaria Bogdan, Manager Comunicare MaiMultVerde. Ea a adaugat ca la finalul concertului, o firma specializata de salubritate se va asigura ca Parcul Izvor va ramane in ordine si curatenie.

Pe 26 august, Madonna va sustine primul sau concert in Romania, in cadrul turneului Sticky&Sweet. Organizatorii asteapta in zona circa 150.000 de persoane, dintre care 70.000 de spectatori platitori de bilete, iar autoritatile au mobilizat 4.000 de oameni de ordine pentru seara concertului.
 

spot_img

Ultimele știri